Cu ajutorul lui Dumnezeu, în perioada 7-13 august, un grup de pelerini din Făgăraș și alte părti ale țării au pășit pe meleagurile Țării Sfinte închinându-se la locurile unde Mântuitorul Iisus Hristos a adus vestea cea bună a Evangheliei Sale, pe drumul crucii, culminând cu locul patimilor, al răstignirii, al morții și învierii Sale. Credincioșii
Participarea la acest minunat pelerinaj în Grecia ne-a deschis noi valențe duhovniceşti. Ghidul nostru, Diac.Florentin Dorobanțu, a contribuit prin informațiile oferite, răbdarea și înțelegerea cu care se adresează pelerinilor. Acest pelerinaj ne-a încântat sufletele atât prin frumusețea locurilor sfinte, cât și prin peisajele care îți inundă ochiul cu bucurie; marea și muntele îmbrățișate de cerul
Toți suntem emoționați de umila noastră bucurie de care ne face părtași Hristos Domnul nostru, în aceste zile de iunie, bucuria aceea de a călca , înveșmântați cu Lumina Învierii Sale, cu fior sfânt pe urmele pașilor Sai – aici în Țara Sfânta! Plângem la piatra ungerii, urcăm pe Golgota și cădem la picioarele Mântuitorului
În perioada 3-10 iunie, un grup de pelerini Basilica Travel se află în Grecia. Programul a început cu o rugăciune și închinare în mănăstirea Rila din Bulgaria, unde sunt moaștele Sfântului Ioan de Rila. Din Câmpia Danubiană, la poalele Balcanilor și apoi în Câmpia Traciei, ne-am îndreptat pe Valea Strumei, la poalele munților Pirin, până
În perioada 18-24 mai 2017 un grup de 37 de credincioși au fost în pelerinaj în Israel. Grupul a fost păstorit de Pr. Răzvan Negoescu. Pelerinii veniți în acest pelerinaj, s-au adunat din toate colțurile țării, uniți fiind de credință. Din București, Ploiești, Craiova, Sibiu, Baia Mare, Sulina, Târgu -Jiu, Severin și Predeal au venit
Cu bucurie și entuziasm un grup de pelerini din Galați și Brăila, au mers în călătorie sufletească pe urmele părintelui Arsenie Boca. În perioada 20-21 mai 2017, grupul de pelerini a trăit cu armonie sufletească pelerinajul organizat de Agenția Basilica Travel. Pelerinii au fost dornici de a se închina la mormântul Părintelui Arsenie, iar binecuvântarea
În aceste zile de Dumnezeu binecuvântate, un grup de pelerini de treizeci de credincioși de la biserica Sf. Ioan Piata din București, împreună cu părintele paroh Anatolii Scurtu și cu ghidul agenției Basilica Travel – diacon Dorobanțu Florentin, au pornit într-o călătorie ziditoare de suflet la locurile sfinte din Israel și Iordania. Un pelerinaj în
Un grup de pelerini români în perioada 22-28 mai se află în Țara Sfântă cu rugăciune în suflet și cu speranță. Prima zi a fost dedicată rugăciunii și meditației la Biserica Sfântul Gheorghe din Lod, din orașul Nazaret, în care sunt cele două importante biserici închinate Bunei Vestiri. A doua zi ne-a adus de asemenea
În perioada 16-20 mai un grup de pelerini din Eparhia Oradiei au ajuns în Țara Sfântă prin intermediul Agenției de Pelerinaj Basilica Travel a Patriarhiei Române. După efectuarea formalităților vamale, pelerinii au început pelerinajul mergând spre nordul Țării Sfinte în regiunea Galileia, pe muntele Tabor, vizitând mai apoi Cana Galileii locul primei minuni săvârșită de
Cu bucurie în suflet, un grup de pelerini români, organizat de părintele Zosima Banyai, prin Agenția Basilica Travel, în aceste frumoase zile se află în Țara Sfântă. Deși programul călătoriei a fost restrâns, cu obiective încărcate, am avut prilejul să ne închinăm și să mărturisim ortodoxia românească la Locurile Sfinte. Am început cu închinare în