Un grup de pelerini din Gruiu, organizat de părinții din parohie se află la Locurile Sfinte. Atmosfera este una duhovnicească, grupul este format din creștini practicanți, se implică în cântare și rugăciune, fiind mereu o comuniune deplină. Participanții s-au închinat în cele mai importante biserici din Țara Sfântă și și-au ridicat rugăciunile și gândurile bune.
În perioada 26 octombrie – 02 noiembrie un grup de 45 de pelerini din Ploiești, condus de Preacucernicul Părinte Mihăiță Stroe, Protopopul Protoieriei Ploiești Sud, au avut bucuria de a fi părtași la Locurile Sfinte, de a călca pe urmele Mântuitorului Hristos si de a se închina pe pământul unde Dumnezeu a binevoit a merge
În perioada 21 – 28 octombrie pelerinii Basilica Travel s-au aflat în Maroc într-un circuit cultural ce constă în vizitarea capitalelor imperiale din Vechiul Orient. După vizita din 21 octombrie din orașul Casablanca, în data de 22 octombrie, am participat la Sfânta Liturghie la Biserica rusească Învierea Domnului din Rabat, apoi, cu același entuziasm, am
Un grup de pelerini români, organizat de părintele Eduard Toader de la Parohia Sfânta Sofia din București este în pelerinaj la Locurile Sfinte. Programul a început cu închinare în mănăstirea Schimbarea la Față a Domnului de pe Muntele Tabor. Mănăstirea de la Cana Galileii a fost de asemenea un alt locaș de rugăciune și binecuvântare
În perioada 03-07 Octombrie Parohia Sf. Apostoli Petru și Pavel din Oradea a efectuat prin intermediul agenției Basilica Travel un pelerinaj în Țara Sfântă! Transmitem toate gandurile și doririle de bine! Slava lui Dumnezeu pentru toate! Grupul de pelerini a fost însoțit de Părintele Ciprian Pașca. Le mulțumim că au ales Basilica Travel și le
La sfârșit de Septembrie, un grup de pelerini condus de Diac. Florin Dobrin, a avut bucuria de a vizita însoritul pământ al Greciei, vestit prin Mănăstirile și Sfinții săi, dar și vestigiile sale antice. Am poposit în mai multe locuri sfinte, închinandu-ne la mai mulți sfinți, printre care amintim de Sf. Nectarie, Sf. Ioan Rusul,
Grupul de pelerini Basilica Travel din Arad, se află în Țara Sfântă! Prin programul Israel – Iordania, de la Arad, cu plecare din Cluj, sunt prezenți pe Tărâm Sfânt, 44 de pelerini. Pelerinii noștri s-au închinat în locuri precum Peștera Sfântului Prooroc Ilie de la Haifa, pe Muntele Carmel, pe Muntele Tabor, la Cana Galileii,
Un grup de pelerini români este în această perioada într-un pelerinaj în Italia. Am parcurs un traseu frumos prin Budapesta, unde a fost prima noapte de cazare. Cu dăruire, grupul a ajuns în Viena și s-a bucurat de vizitarea celor mai importante obiective. Clădiri în stilul romanic și neogotic, monumente și biserici au fost vizitate
Când ne gândim la Turcia, ne vin în minte celebrele moschei şi palate otomane dar și bisericile creştine. In Istanbul avem zilele acestea ocazia să găsim o parte din mărturiile creştine ale vechiului Constantinopol. Catedrala Sfânta Sofia, leagănul creştin al Bizanţului Unul dintre cele mai impresionante edificii ale lumii, Biserica Sfânta Sofia din Istanbul, vechiul
În perioada 25-28 septembrie 2017, un grup de enoriași de la Parohia Sfântul Mina a participat într-un pelerinaj în Moldova și Bucovina. Pelerinii au avut prilejul să se închine și să înalțe rugăciuni în Mănăstirile Văratec, Agapia, Neamț, Secu, Sihăstria, Voroneț, Moldovița, Sucevița, Putna, Dragomirna, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Cămârzani, Sfinții Trei