Un grup de pelerini ai agenției Basilica Travel aflat zilele acestea pe meleagurile Moldovei și Bucovinei participă astazi, de Schimbarea la Față, la hramul Mănăstirii Sucevița. Pelerinajul se va încheia în data de 07.08.2018 cu o închinare la Catedrala Mitropolitană din Iași. Mulțumim pelerinilor pentru alegere și însoțitorului Basilica Travel, Andrei Munteanu, pentru purtarea de
Un nou pelerinaj la Locurile Sfinte organizat de Agenția Basilica Travel a adus mult folos duhovnicesc pelerinilor participanți. Grupul de pelerini a parcurs cele mai cunoscute itinerarii din Țara Sfântă, ca o procesiune, cu rugăciuni, cântări și meditații profunde. Nazaret, Cana Galileii, Marea Tiberiadei și Muntele Tabor, Muntele Măslinilor și Grădina Ghetsimani, Calea Crucii, Sfântul
Un deosebit și frumos pelerinaj are loc în perioada 23 Iulie – 01 August cu destinația Țările Baltice. Prima oprire a fost în Varșovia, urmând cu soare, opriri în Letonia la Riga. Cu multă veselie, am vizitat orașele Tallinn și Helsinki. A urmat un tur pietonal în Vilnius, Lituania, în cadrul căruia pelerinii au făcut
În perioada 18-23 iulie un grup de pelerini efectuează un pelerinaj istorico-religios în Ungaria – Slovacia – Cehia – Austria. Am vizitat Bratislava, orașul încoronării Mariei Tereza și am descoperit un oras în care istoria este prezentă la fiecare colțișor. Praga, capitala de pe malul râului Vltava cu Cetatea Istorica, podul Carol, Biserica Thin, Piața
Pelerini din mai multe locuri ale frumoasei și binecuvântatei țări, România, aduc mulțumire Bunului Dumnezeu pentru darurile primite, aici la Locurile Sfinte din Țara Sfântă, pentru multi pelerinaj in Israel, fiind o dorinta devenita realitate! Tuturor le vibrează în suflet cuvintele sfinte rostite la Învierea Domnului: Bucurați-vă! Să ne bucurăm, așadar, de darurile primite de
În perioada 25 – 30 Iunie, un grup de pelerini Basilica Travel a fost în călătorie duhovnicească pe Sfântul Munte Athos, participând într-un deosebit pelerinaj. Un pelerinaj despre rugăciune, regăsire și liniște. Grup păstorit de Diac. Ștefan Bădescu. Pelerinaj cu folos le dorim!
În perioada 12-15 iunie un grup de pelerini Basilica Travel s-a aflat pe meleagurile binecuvântate ale Banatului. Catedrala din Arad, cea din Timișoara, Mănăstirea Bodrog si Mănăstirea Gai, au fost câteva din destinațiile în care ne-am oprit pentru a ne închina. Grupul de pelerini a fost ghidat de Florin Pascaru. Parcursul nostru a fost completat
Un nou pelerinaj organizat de Basilica Travel, în perioada 4-10 iunie, cu pelerini din mai multe locuri ale țării noastre, desfășurat în cele mai bune condițîi, deși pe unii poate i-ar îngrijorat temperatura din această perioadă. Pelerinii s-au bucurat de vizitarea și contemplarea la cele mai importante locașuri de închinare din Țara Sfântă. Menționăm orașul
În prima parte a lunii ciresar, 11-17 iunie, 44 de pelerini din București, Buzău, Sibiu, Botoșani, Timișoara, Craiova și din diaspora românească din Paris, Los Angeles și Melbourne, s-au aflat în rugăciune pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos din Țara Sfântă. Binecuvînteaza Doamne pe cei ce iubesc frumusețea Casei Tale! Mulțumim pelerinilor care au venit din