Agenția Basilica Travel a Patriarhiei Române a organizat un pelerinaj la Mănăstirea Caraiman cu ocazia Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În prima zi a pelerinajului nostru am vizitat Sfânta Mănăstire Țigănești, unde ne-am închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Apoi, ne-am îndreptat atenția duhovnicească către Mănăstirea Ghighiu unde ne-am închinat la icoana
Cu pașii ghidați în spirit de primăvară și cu credință în suflete, pelerinii Basilica Travel au plecat spre tărâmuri turcești cu marea dorință de a participa la Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Istanbul, Turcia. Biserica la care pelerinii noștri au participat la Sfânta Liturghie a fost construită de Împăratul Leon I
În aceste zile ale Învierii Domnului, cînd întreaga fire renaşte în fiorul tainic al Învierii Mîntuitorului, smerindu-ne sufletele de această trăire, grupul de pelerini aflat în Israel in perioada 13-23 aprilie, vine cu salutul pascal „HRISTOS A ÎNVIAT”, dorindu-vă ca bucuriile să vă fie sporite de toate bunătăţile lui Dumnezeu şi să vă devină o
Purtând în suflete amintirea bucuriei ce va veni în ziua Învierii pelerinii Basilica Travel au plecat, în Vinerea Sfintelor Pătimiri de la baza Dealului Patriarhiei spre teritoriile ce, cândva, în vremuri ce acum par imemoriale, au aparținut României Mari. Prima oprire a făcut-o la Mănăstirea Sf. Maria Techirghiol, unde am avut prilejul să ne închinăm
Un nou grup de pelerini, ai căror pași au fost ghidați de Părintele Răzvan Negoescu au mers pe tărâmul sfânt. Mesajele, fotografiile, emoțiile transmise, au fost un cumul de bucurie și armonie, un adevărat balsam sufletesc în Postul Mare. Grupul a fost alcătuit din pelerini din București, Craiova, Suceava, Gura Humorului, Pitești, Chișinău, Vaslui, Alba
Un grup de pelerini au ajuns in Tara Sfanta, prin Agentia Basilica Travel. Pelerinajul a inceput cu inchinare si rugaciuni in biserica Sfantul Gheorghe din Lod. La Cana Galileii, pelerinii si-au adus aminte de prima minune savarsita de Domnul Hristos, au ascultat pericopa evanghelica si au participat la rugaciuni. In Nazaret, ne-am inchinat in cele
Un grup de pelerini în pași de primăvara se bucura de frumusețile și bucuriile de pe Tărâmul Sfânt. Grupul este alcătuit din 48 de pelerini: 24 persoane din Ploiești, sub îndrumarea Pr. Constantin Bădulescu, parohul bisericii “Acoperământul Maicii Domnului” și 24 persoane din țară înscrise prin intermediul tuturor sediilor BASILICA. Atmosfera este una duhovnicească, specifică
Postul Mare le este pelerinilor aflati in Israel in perioada 27 februarie -2 martie un timp de reînnoire. Ne este mai ales un „timp de har”. Dumnezeu nu ne cere nimic ce nu ne-a dăruit mai înainte: „Noi iubim pentru că el ne-a iubit mai întâi”. El nu este indiferent față de noi. Fiecare dintre noi
În perioada 20-26 februarie, un grup de pelerini români din Arhiepiscopia Aradului participă la un pelerinaj organizat de Basilica Travel în Țara Sfântă. Călătoria a început cu o rugăciune de binecuvântare și cu multă armonie. Pelerinii s-au îndreptat întâi către ținutul Galileii. Primul loc în care au poposit a fost biserica ortodoxă din Cana Galileii,
În perioada 13.02.-19.02- 2017 un grup de pelerini format din credincioși din orașele Ploiești și Brașov au pășit pe pământ sfânt, cu credință și rugăciune în gând și s-au întors cu lumină și bucurie în suflete. S-au închinat în locurile de preț, și-au ridicat rugăciunile și au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Asezământul Românesc