1. Sfântul Policarp era din Efes (Asia Mică) şi s-a născut din părinţi binecredincioşi, Pangratie şi Teodora, pe când ei erau în temniţă, închişi pentru credinţă. Fiind osândiţi la moarte părinţii lui şi tăindu-li-se capetele, pruncul a fost luat şi crescut de o milostivă creştină, cu numele Calista, care l-a botezat, dându-i numele Policarp, iar la vremea cuvenită l-a învăţat dreapta credinţă şi poruncile Evangheliei Domnului. Pe când împlinea vârsta de 20 de ani, tânărul Policarp a aflat că Sfântul Evanghelist Ioan propovăduieşte pe Hristos prin părţile Asiei şi, aprinzându-se de dorinţa de a-l vedea, a părăsit casa Calistei şi a mers în căutarea Apostolului. L-a găsit alături de ucenicii săi: Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, şi Sfântul Vucol. Policarp a rămas împreună cu aceşti binecuvântaţi propovăduitor ai Evangheliei lui Hristos, înfruntând osteneli şi suferinţe în slujba credinţei.
Pe vremea împăratului Traian (98-117), Sfântul Evanghelist Ioan, care era surghiunit în insula Patmos, a aşezat pe Sfântul Vucol episcop în Smirna, dându-i ajutor pe Sfântul Policarp. Asemenea şi Sfântul Vucol (pomenit pe 6 februarie), înainte de moartea sa, l-a aşezat pe Sfântul Policarp episcop în locul său, cu legământ să nu înceteze a se osteni pentru cuvântul Domnului. Păstorind vreme îndelungată, Sfântul Policarp i-a adus pe mulţi păgâni la sfânta credinţă. Tot pe timpul împăratului Traian, Sfântul Policarp, acum episcop în Smirna, a scris o Epistolă către Filipeni, care se păstrează şi astăzi, lăudându-i pentru frumoasa primire făcută de ei Sfântului episcop Ignatie din Antiohia, care, fiind legat în lanţuri şi sub pază, era în drum spre Roma, unde urma să fie martirizat.
Pe vremea împăratului Antonin Piul (138-161), către anul 158, Sfântul Policarp a mers la Roma, unde, împreună cu papa Anicet, episcopul Romei, au statornicit data sărbătorii Învierii Mântuitorului Hristos pentru întreaga creştinătate. Un ucenic al Sfântului Policarp, Sfântul Irineu (130-211), ajuns episcop al Lugdunului (astăzi Lyon, în Franţa), a scris despre el: „Eram de vârstă tânără şi l-am cunoscut pe Policarp. Era de mulţi ani şi foarte bătrân. Învăţa pe toţi ceea ce singur învăţase de la Apostoli şi a dat Bisericii învăţătura cea adevărată. Era, cu adevărat, un mărturisitor al dreptăţii, vrednic în credinţă”.
Pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180), Sfântul Policarp a fost prins, iar dregătorul i-a spus: „Blesteamă pe Hristos şi cruţă-ţi bătrâneţile”. Iar Policarp a răspuns: „De 86 de ani Îl slujesc pe Hristos şi nu mi-a făcut niciodată niciun rău. Cum aş putea blestema pe Binefăcătorul şi Mântuitorul meu?” Pentru aceasta, fiind osândit la moarte, a fost ars de viu. Creştinii au adunat moaştele sale cu evlavie şi le-au aşezat la loc de cinste.
Biserica îi face pomenire în fiecare an la data de 23 februarie.
- Pelerinaje externe
- Pelerinaje interne
- Modalități de plată
- Știri din pelerinaje
- Articole media
- Contact