În perioada 23-29 ianuarie 2017, Agenția de Pelerinaje Basilica Travel, a organizat un pelerinaj în Țara Sfântă, cu un grup din Arhiepiscopia Aradului. Prima zi a programului a început cu închinare în biserica ortodoxă din Nazaret, ridicată pe locul vechiului izvor. Aici,unul din preoții însoțitori a citit pericopa evanghelică, apoi pelerinii au cântat tropare închinate Preasfintei Fecioare Maria. În orașul copilăriei Domnului, pelerinii au ajuns în casa unde Arhanghelul Gavriil i-a adus Născatoarei de Dumnezeu Vestea cea Bună, că Ea avea să-l zămislească în pântecele său nevinovat, pe Mântuitorul lumii.
Ultimul obiectiv al primei zile a fost biserica ortodoxă din Cana Galileii, unde Domnul a săvârșit prima minune, a prefăcut apa în vin și a binecuvântat nunta. Și la ultimul obiectiv, după ce s-au închinat, pelerinii au cântat tropare și au ascultat pericopa evanghelică.
În a doua zi a pelerinajului, participanții s-au închinat în câteva locașuri din ținutul Galileii. Mânăstirea ortodoxă Schimbarea la Față de pe Muntele Tabor, a fost primul loc în care pelerinii au participat la rugăciune. Muntele Fericirilor ne-a adus aminte tuturor de cuvântarea pe care Hristos a rostit-o acum două milenii. Ne-am bucurat de întâlnirea cu locul unde Domnul a înmulțit cei doi pești și cele cinci pâini. Am citit din Sfânta Evanghelie pasaje care prezintă câteva din minunile săvârșite de Hristos în Capernaum, orasul cel mai iubit de Domnul. Am rostit rugăciuni și ectenii în fața “locului jaraticului”, unde Mântuitorul li S-a arătat ucenicilor după Înviere, iar după plimbarea cu barca pe Marea Galileii, am ajuns la Betleem.
Pelerinajul a continuat în a treia zi cu închinarea participanților în mânăstirea Hozeva, unde s-a citit acatistul Sfântului Ioan Iacob de la Neamț și ale cărui cinstite moaște sunt în mânăstire.
Râul Iordan a oferit participanților bucuria și binecuvântarea, participanții trăind momentul în care Domnul a venit să Se boteze, acum două mii de ani.
Orașul Ierihon a oferit pelerinilor un popas duhovnicesc, in cel mai mare Asezământ Românesc de la Locurile Sfinte.
Mânăstirea “Dudul lui Zaheu” a amintit tuturor de episodul întâlnirii Mântuitorului cu mai marele vameșilor din vechiul Ierihon. Pelerinii s-au închinat cu evlavie și bucurie în mânăstirea Sf. Gherasim de la Iordan. Dupa o scurtă vizită la Marea Moartă, pelerinii au revenit la Betleem, unde vor înnopta.
În a patra zi a pelerinajului, participanții s-au rugat în mânăstirile Sfântul Sava și Sfântul Teodosie. În a doua parte a zilei, cu toții am trăit bucuria Nașterii Domnului, rugându-ne în Biserica Nașterii Mântuitorului din Betleem. In grota unde Preasfânta Fecioara Maria L-a născut pe Mântuitorul, pelerinii au cantat câteva colinde. Programul s-a încheiat cu o rugăciune de mulțumire.
Rânduri transmise de însoțitorul grupului, Diacon Andrei Zaiet.
Galerie foto: