Pelerinajul Israel – Iordania din perioada 15-21 ian. 2018 grup din parohie, Sf. Trei Ierarhi – Ploiești a fost unul cu mare bucurie și mare încărcătură duhovnicească.
Însoțitor, coordonator și organizator, părintele Daniel Stoica.
Printre locurile de închinare se numără Muntele Tabor, Cana Galileii, Nazaret, Muntele Fericirilor, Capernaum ( Biserica ortodoxă și situl arheologic) Tabgha, Ierihon (Așezământul Românesc de la Ierihon), Grădina Ghetsimanii, Biserica Națiunilor, Mormântul Maicii Domnului, Sfântuș Ștefan, Drumul Crucii). Pelerinii au avut bucuria de a participa la slujba de Bobotează de la Iordan (oficiată de un sobor de proți și diaconi în frunte cu Patriarhul Ierusalimului).
Printre locurile de rugăciune și închinare, pelerinii noștri ne-au transmis profunda emoție a pelerinajului și bucuria de a participa într-o călătorie duhovnicească pe care nu o vom uita.
Mulțumim pelerinilor noștri pentru fidelitate și părintelui însoțitor pentru păstorire, și le dorim ca acest pelerinaj să le fie cu folos!