Cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel, parohia Sf. Ioan Piață a desfășurat în perioada 16-22 aprilie un pelerinaj în Țara Sfântă prin agenția de turism Basilica Travel. Perinajul a fost organizat de către Pc. Pr. Paron Anatolii Scurtu iar ghid a fost Pc. Diac. Florentin Dorobanțu și a adus multă bucurie și împlinire sufletească.
Pelerinii au vizitat locurile sfinte, Așezămintele Românești, au primit binecuvântare de la părintele Teofil – Superiorul Asezămintelor Românești din Țara Sfântă, iar bucuria împlinirii duhovnicești a fost participarea la Sf. Liturghie de la Mormântul Sfânt, unde pelerinii s-au împărtășit cu trupul și sângele Mântuitorului.
Picături de rouă duhovnicească vor ramâne în sufletele pelerinilor spre întărirea lor și a acelora pentru care s-au rugat pe calea mântuirii.
Le mulțumim pelerinilor pentru că au ales #BasilicaTravel și părinților pentru păstorire.