Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur – În sâmbăta Sfintelor Paşti (16 aprilie 404), Sfântul Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului, a fost scos cu forţa din biserică de ostaşii împărătesei Eudoxia (soţia lui Arcadiu) şi închis în reşedinţa Arhiepiscopiei până după sărbătoarea Cincizecimii, când a fost adus în exil într-o localitate din
Cuviosul Xenofont (+ începutul sec. al VI-lea) era o persoană din rangul nobiliar înalt al Constantinopolului. Cei doi copii ai săi, Arcadie şi Ioan, au fost trimişi la studii în Berit, Fenicia, însă s-au întors alături de tatăl lor care s-a îmbolnăvit grav, dar a fost vindecat de Dumnezeu printr-o minune. Întorcându-se la Berit, din
Sfântul Ierarh Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), s-a născut, pe la anul 328, în cetatea Nazianz din Capadocia şi a trăit în vremea împăraţilor Valens (364-378) şi Teodosie cel Mare (379-395). S-a născut într-o familie de neam ales, din oameni drepţi, Sfinţii Grigorie cel Bătrân şi Nona. Tatăl său, deşi venise la credinţă de puţină
Sfânta Cuvioasă Xenia – Evsevia (cu numele de călugărie Xenia) a fost fiica unui însemnat dregător din Roma. Şi-a părăsit părinţii şi lumea cu plăcerile ei şi bucuriile ei, pentru a trăi tot restul vieţii în rugăciune către Dumnezeu, în post şi priveghere şi în sărăcie de bună voie. Tatăl Evseviei era creştin. Cum avea
Sfântul Clement era din Ancira Galatiei (astăzi Ankara, în Turcia) şi s-a născut din tată păgân şi din mamă creştină, Sofia cu numele, către anul 258. Încă de la vârsta de 12 ani, după moartea părinţilor săi, s-a dedicat slujirii lui Dumnezeu, iar pentru viaţa lui înţeleaptă a fost făcut preot la 18 ani şi
1. Sfântul Apostol Timotei – Originar din orașul Listra din Licaonia (Asia Mică), Sfântul Timotei a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Apostol îl numește în nenumărat rânduri „fiul său”, alteori „fratele său”. În Epistola către Corinteni scrie: „…Pentru aceea chiar am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit și credincios
1. Sfântul Maxim s-a născut către anul 580 în Constantinopol, într-o familie de neam ales. El a primit învăţătură temeinică de la cei mai de seamă dascăli ai vremii. De aceea, în anul 610, a fost chemat de împăratul Heraclie (610-641) la curtea sa, unde l-a făcut mare sfetnic al împărăţiei, dar Sfântul nu a
1. Cuviosul Părinte Eftimie era de neam din cetatea Melitina Armeniei şi s-a născut în anul 377 din părinţi binecredincioşi, Pavel şi Dionisia, fiind născut din făgăduinţă şi primind, la botez, numele de Eftimie, care, în limba greacă, înseamnă ,,veselie”. După moartea tatălui său, mama sa l-a încredinţat fratelui ei, care era preot, iar acesta
1. Sfântul Macarie cel Mare, numit şi Egipteanul, s-a născut în jurul anului 300 în Egipt, în localitatea Ptinapar, din părinţi creştini, şi din fragedă vârstă s-a nevoit la deprinderea credinţei şi a faptelor bune, ajungând locaş dumnezeiescului Duh. În tinerețe, când părinții săi au stăruit să se căsătorească, Macarie s-a retras în pustie și
1. Sfântul Atanasie cel Mare – S-a născut în anul 295, în Alexandria Egiptului, din părinți creștini. La 8 iunie 328, Sfântul Atanasie cel Mare a ocupat scaunul Patriarhiei din Alexandria, deși nu avea decât treizeci de ani. Cu trei ani mai înainte se ținuse la Niceea cel dintâi Sinod Ecumenic care osândise erezia lui