În perioada 21 – 28 octombrie pelerinii Basilica Travel s-au aflat în Maroc într-un circuit cultural ce constă în vizitarea capitalelor imperiale din Vechiul Orient.
După vizita din 21 octombrie din orașul Casablanca, în data de 22 octombrie, am participat la Sfânta Liturghie la Biserica rusească Învierea Domnului din Rabat, apoi, cu același entuziasm, am vizitat cele mai importante obiective turistice din frumoasa capitală a Marocului.
Cea de-a treia zi a circuitului în Maroc, a fost una foarte călduroasă și cu mult soare. Am parcurs drumul din capitala Rabat până in Orasul Meknes, vizitând cele mai importante obiective ale orasului. După amiază ne-am îndreptat către situl roman Volubilis, uimiți de frumusețea și arhitectură sitului roman, cu un farmec și o istorie aparte.
În a patra zi a circuitului nostru în Maroc, am admirat orașul Fes, unde am vizitat Universitatea Karaouine și Medina, zona veche a orașului plină de străduțe înguste și magazine. Drumul circ
uitului nostru ne-a adus către orașul Casablanca, urmând ca ultimele 2 zile să fie petrecute în orașul Marakech.
Mulțumim pelerinilor noștri pentru fidelitate, pentru alegere și pentru bucuria cu care s-au alăturat în acest circuit cultural.
Grup păstorit cu bucurie de Diac. Ștefan Bădescu!