Când ne gândim la Turcia, ne vin în minte celebrele moschei şi palate otomane dar și bisericile creştine. In Istanbul avem zilele acestea ocazia să găsim o parte din mărturiile creştine ale vechiului Constantinopol.
Catedrala Sfânta Sofia, leagănul creştin al Bizanţului
Unul dintre cele mai impresionante edificii ale lumii, Biserica Sfânta Sofia din Istanbul, vechiul Constantinopol, este vizitată anual de milioane de turisti si pelerini.
A fost zidita între anii 532 şi 537. Dar,în anul 1453 când Mohammed al II-lea cucerea Constatinopolul,ea a foat transformată în moschee.
Ultima slujbă creştină a avut loc la 29 august 1453. După această dată, până la începutul secolului al XX-lea este unul dintre cele mai vizitate muzee.
Grupul de pelerini a participat de hramul bisericii din Vlaherne la Sfanta si Dumnezeiască Liturghie.
Biserica Vlaherne care a fost si este scena marilor miracole. Cea mai cunoscută biserică închinată Maicii Domnului,numită Vlaherne,a fost zidită în apropierea unui izvor. Cândva,aici se afla o icoană care o înfăţişa pe Fecioara Maria cu mâinile ridicate spre rugăciune. Se spune că această icoană a fost scoasă în procesiune când avarii au pornit să cucerească oraşul,în anul 626, şi, ca prin minune,au oprit asediul. În semn de mulţumire,credincioşii s-au adunat la Biserica Vlaherne,unde au cântat imnul „Acoperământul Maicii Domnului”.
O altă minune petrecută aici a fost apariţia Fecioarei în lăcaşul din Vlaherne. Am vizitat si Patriarhia Ecumenică,inima Bisericii Ortodoxe. Unica instituţie creştină care a rezistat în faţa năvălirii otomane,Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a fost creată acum mai bine de 1.500 de ani,avându-şi originea în prima biserică creştină întemeiată de Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul tarii noastre, în anul 38. Până în anul 1453,Patriarhia Ecumenică s-a aflat în apropierea Bisericii Sfânta Sofia,iar din anul 1601 până azi,se găseşte în Districtul Phanar.
În vecinătatea ei, poţi vizita Biserica Sfântul Gheorghe şi te poţi închina la moaştele Sfinţilor Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul, Eufimia, Teofana Împărăteasa şi Salomeea. Tot aici vei regăsi cele mai scumpe odoare ale Patriarhiei Ecumenice: o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Ocrotitoarea Bizanţului”,şi unul dintre cuiele care au fost bătute în trupul Mântuitorului.
Chora, un muzeu impresionant
Cel mai important şi mai frumos monument bizantin din Istanbul,după Biserica Sfânta Sofia,este Mănăstirea Chora. Este situată în parte de vest a oraşului,în districtul Erdinekapi. În vremea Împăratului Iustinian I,aici a fost un mare complex monahal. Astăzi, poţi să admiri cele mai frumoase mozaicuri murale creştine şi fresce datând din secolul al XIV-lea,când arta creştină bizantină era înfloritoare.
Pentru ca pelerinajul in Istanbul să fie complet, pe lângă multe alte obiective frumoase am ajuns si la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” . În districtul Zeytinburnu din cartierul Balukli, undeva în afara zidurilor vechiului Constantinopol, se găseşte Mănăstirea Maicii Domnului la Izvor sau „Izvorul Tămăduirii”. La subsolul ei am intrat la izvorul făcător de minuni al Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Una dintre primele sale vindecări miraculoase este aceea a unui orb care şi-a recăpătat vederea după ce şi-a spălat faţa cu apă din izvor.
Mulţumită multelor minuni care s-au petrecut de atunci şi până azi la acest izvor, s-a generalizat în întreaga Ortodoxie sărbătoarea din Vinerea Luminată, Izvorul Tămăduirii.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.