Începând cu data de 18 mai, un grup de 40 de pelerini români au plecat cu speranță și încântare într-un pelerinaj, pe urmele Sf. Apostol Pavel, în frumoasa Malta.
Printre numeroasele obiective ale acestui pelerinaj, amintim următoarele orașe și obiective religioase și turistice: Qawra (locul unde tradiția spune ca s-a petrecut naufragiul corabiei cu care a călătorit Sfântul Apostol Pavel în drum spre Roma), Mdina (fosta capitală malteză, care impresionează prin monumentele sale de arhitectură medievală și barocă), Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, precum și Catacomba Sfântului Apostol Pavel. Printre obiectivele vizitate se numără și Domul Bisericii „Sfânta Maria” din Mosta, capitala malteză Valletta, unde am privit și fotografiat superbele și faimoasele grădini Barrakka, biserica Cavalerilor Ioaniți și Grota Albastră, una din minunile naturale ale Maltei.
În ziua sărbătorii Sfinții Împărăți Constantin și mama sa Elena, grupul de pelerini s-a aflat prezent în biserica comunității românești din Valleta, unde au participat la Sfânta Liturghie oficiată de preoți romani.
Grupul de pelerini, va reveni în țară în data de 25 mai 2017.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.