INFORMATII UTILE SFANTUL MUNTE ATHOS

Ghidul pelerinului în Sfântul Munte Athos

Acest scurt ghid al pelerinului este redactat din perspectiva pragmatică a unui mirean care a făcut deja acest drum pentru folosul sufletului său. Sfaturile de aici sunt publicate pentru a ușura organizarea pelerinajului pe Sfântul Munte Athos.

Cine are acces pe Sfântul Munte Athos?

Accesul pe Sfântul Munte Athos este permis exclusiv bărbaților (conform unei reguli denumite “avathon”), indiferent de religie. Băieții sub 18 ani trebuie însoțiți de tatăl lor.

Muntele Athos este o regiune cu statut special, iar accesul se face cu un permis numit diamonitirion .Zilnic se acordă un număr de 100 de permise pentru ortodocși și aproximativ 10 permise pentru eterodocși.

Pe sfântul Munte sunt permise doar mașinile mănăstirilor și ale celor care lucrează acolo, vizitatorii trebuie deci să lase mașinile personale în Ouranopoli.

Cum se ajunge pe Sfântul Munte Athos?

Cel mai popular punct de plecare spre Sfântul Munte Athos este o mică stațiune-port la marea Egee, Ouranopoli. Această localitate se află la aproximativ 140 km est de Tesalonic și este accesibilă fie cu autoturismul personal fie cu autobuze care fac regulat transport între Tesalonic și Ouranopoli.Autoturismele pot fi lăsate într-o parcare cu plată aflată în imediata apropiere a portului Ouranopoli sau în stațiune, ceva mai departe de port.

Permisele de intrare se ridică de la biroul din port începând cu ora 7. Pentru cetățenii români este necesar actul de identitate comunicat în cererea de acces (carte de identitate sau pașaport) și tot cu această ocazie se plătește și taxa de acces pe Munte.

Ferryboat-ul pleacă din Ouranopoli la ora 9:45 și are ca destinație mănăstirile Zografu, Dohiariu, Xenofont, Sf. Pantelimon și în cele din urmă portul athonit Daphni. B În portul Daphni așteaptă autobuzele care vor duce pelerinii până în capitala Sf. Munte, Karyes. Odată ajunși în Karyes pelerinii pot lua microbuze spre diverse mănăstiri. Întrebați chiar și în limba română, unii șoferi sunt români și vă pot da relații exacte despre rute. Pentru întoarcerea de pe Munte, autobuzele circulă din Karyes spre Daphni la ora 10:45 astfel încât să ajungă la timp pentru legătura cu ferryboat-ul.

 Cursa ferry între Ouranopoli-Daphni și retur se poate anula în caz de condiții meteo nefavorabile. Fiți pregătit cu resurse pentru a petrece una sau mai multe nopți în oricare dintre cele două porturi.

 

Lista obiectelor de luat în pelerinaj

• Pașaportul sau cartea de identitate.

• Pomelnic pentru cei vii și cei răposați. Se pot face mai multe copii, pentru a da câte una părinților împreună cu o sumă de bani, după posibilități.

• Carte de rugăciuni și/sau acatistier (pentru momentele de liniște și rugăciune personală).

• Lanternă, preferabil cu baterii de capacitate mare tip D (R20). Cele mai multe mănăstiri nu au curent electric sau dacă au e doar un bec firav și o priză la care se poate doar încărca telefonul mobil.

• Pelerină de ploaie sau îmbrăcăminte adecvată zilelor ploioase.

• Un carnet pentru notarea evenimentelor și a odoarelor văzute în diverse lăcașuri.

• Aparat foto și acumulatori de rezervă. Filmarea nu este permisă pe Muntele Athos, fotografierea interiorului bisericilor se face doar cu permisiunea călugărilor.

• Telefon mobil (nu uitați să-l deschideți doar când e necesar, veți avea puține șanse să-l încărcați, mai ales într-un grup mare care concurează pentru aceeași priză). Evitați pe cât posibil un smartphone.

• Bani (preferabil bancnote mai mici de 100 EUR pentru a putea da la pomelnice și a plăti pentru diverse produse de vânzare la pangarele mănăstirilor).

• Mâncare neperisabilă (conserve, fructe, batoane de ciocolată, etc.).

• Rucsac (util pentru deplasările uneori lungi și obositoare).

 

Îmbrăcăminte

În general îmbrăcămintea potrivită într-o mănăstire din România este potrivită și pe Sf. Munte. Adoptați o ținută sobră, de culori în general închise și care să nu lase părți ale trupului la vedere.

• Evitați sandalele sau pantofii deschiși.

• Evitați pantalonii scurți. DE LA PLECAREA PANA LA INTOARCEREA IN PORTUL OURANOPOLIS ESTE INTERZIS PURTAREA PANTALONILOR SCURTI (NICI MACAR 3 SFERTURI) SI A MANECILOR SCURTE.
  

• Evitați tricourile cu mânecă scurtă în interiorul mănăstirilor, chiar dacă vremea permite o astfel de îmbrăcăminte.

Alte reguli

• Chiar dacă Sf. Munte este o peninsulă iar unele mănăstiri se află la malul mării, scăldatul este cu desăvârșire interzis.

• Participați la toate slujbele, închinați-vă la icoanele locului iar în timpul liber citiți cărți duhovnicești. În definitiv pentru asta ați urcat pe Sf. Munte.

• Slujbele de dimineață pot începe în anumite lăcașuri foarte devreme. Pregătiți-vă să fiți trezit la ore cum ar fi 3:30AM.

• În interiorul mănăstirilor nu se mănâncâ carne (afară de pește și fructe de mare) și vă sfătuim să respectați această regulă întrucât puteți fi excluși din mănăstire dacă sunteți descoperiți.

• Evitați discuțiile zgomotoase care ar putea tulbura liniștea monahilor și părinților. Sunteți la ei acasă.

 

  www.munteleathos.com

 

 

Istoricul Sfantului Munte Athos

 

Sfântul Munte Athos este considerat a fi o fortăreaţă sau un bastion al Ortodoxiei, fiind o adevărată republică monahală. Sfântul Munte este situat geografic în nord-estul Greciei, în peninsula Calcidică. Are o lungime de 60 de kilometri şi o lăţime între 8 şi 12 kilometri, însumând aproximativ 360 de kilometri pătraţi.

O tradiţie pioasă spune că Sfânta Fecioară Maria, însoţită de Sfântul Ioan Evanghelistul călătorea cu o corabie spre Cipru, pentru a-l întâlni pe Lazăr cel înviat de Domnul a patra zi din morţi, care era episcop acolo. O furtună neaşteptată a împins însă corabia până lângă Muntele Athos. Acolo Maica Domnului s-a odihnit o vreme, şi cucerită fiind de frumuseţea locului, l-a rugat pe Fiul ei să-i dăruiască acest munte. Atunci o voce s-a auzit din cer, zicându-i : „Acest loc să fie moştenirea şi grădina ta, un rai al mântuirii pentru cei ce o vor căuta”. Astfel Muntele Athos i-a fost închinat Maicii Domnului, deşi în vremea aceea era locuit de păgâni.

 Monahismul a apărut şi s-a dezvoltat în Egipt, Siria şi Asia Mică, de unde s-a răspândit ulterior în Palestina, precum şi în Europa. Bazele vieţii monahale în Athos se presupune, de către unii cercetători greci, că ar fi fost puse la începutul secolului al patrulea, când împăratul Constantin cel Mare ar fi ctitorit aici câteva mănăstiri, distruse ulterior de Iulian Apostatul. Alţii cercetători iau ca dată de început a vieţii monastice în Athos veacul al şaptelea. Primele documente care atestă fără echivoc o prezenţă monahală în Athos, sunt legate de participirea unor călugări athoniţi la Sinodul de la Constantinopol din anul 843, convocat de împărăteasa Teodora, pentru restabilirea în Biserică a cultului sfintelor icoane.

 În anul 885 împăratul Vasilios I recunoşte Athosul drept un teritoriu locuit exclusiv de călugări. Sfântul Atanasie Athonitul, duhovnic şi prieten al Împăratului Nichifor Fokas, a pus în anul 963 bazele mănăstirii Marea Lavră, cea mai veche aşezare monahală din Athos existentă până astăzi. Ulterior s-au construit şi alte mănăstiri.

În anul 970 Împăratul Ioan Tsimiskes emite primul tipicon al Sfântului Munte Athos, după care trebuie să se conducă monahii de aici. Numele de „Sfântul Munte” a fost adoptat şi confirmat în mod oficial de către împăratul bizantin Constantin al IX-lea Monomahul, prin tipiconul din 1046. Acest tipicon face referire şi la comerţul practicat de călugării aghioriţi. Din anul 1050 accesul femeilor este strict interzis în acest loc.

 

După cucerirea Bizanţului de către latini în anul 1204, se produc diferite tulburări în Athos. Unii baroni apuseni îşi fac un castel în Sfântul Munte, de unde pradă în voie mănăstirile athonite.

În această perioadă Athosul aparţine de arhiepiscopul latin de Thessalonic.

În 1234 regele Ioan Asan al Bulgarilor supune Sfântul Munte jurisdicţiei patriarhului de Târnovo. În acestă situaţie călugării din Athos cer patriarhului Gherman al Constantinopului să le dea autonomia respectată de toţi împăraţii, cerere împlinită de patriarh în anul 1250.

În anul 1274 împăratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul şi patriarhul ecumenic Ioan Beccos săvârşesc unirea de la Lyon cu Biserica Romană-Catolică. Întrucât călugării din Athos nu acceptă această unire, împăratul şi patriarhul îsoţiţi de o armată debarcă în Athos şi pustiesc toate mănăstirile, omorând foarte mulţi călugări. Excepţie fac mănăstirile Lavra şi Xiropotamu, care îi primesc cu mare fast pe împărat şi pe patriarh şi săvârşesc Sfânta Liturghie cu azimă.

Patriarhul ecumenic Antonie dă în anul 1394 al treilea tipicon al Sfântului Munte. Acesta stabileşte ordinea ierarhică a mănăstirilor athonite şi obligaţia acestora de a plăti, după posibilităţi, un tribut anual protosului (conducătorului) Sfântului Munte Athos.

Împăratul Manuil Paleologul dă, în anul 1406, cel de-al patrulea şi ultimul tipicon al Sfântului Munte emis de vreun împărat bizantin. Conform acestuia călugării au voie să moştenească, să câştige şi să transmită altora averea personală dobândită în viaţa de mănăstire, iar egumenul este ajutat, în conducerea mănăstirii, de un consiliu format din 15 monahi.

Al cincilea tipicon al Sfântului Munte este emis in anul 1574 de patriarhul de către patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului. Acesta se referă la dişciplina din Muntele Athos.

Al şaselea şi cel din urmă tipicon este emis în anul 1783 de către patriarhul ecumenic Gavriil. Acesta stabileşte organizarea adimistrativă a Athosului şi îi opreşte pe monahi să părăsească Sfântul Munte Athos fără un motiv întemeiat.

Din anul 1912 Sfântul Munte a intrat sub tutela adiministrativă a Greciei, iar din anul 1926, în baza unei constituţii specifice, a fost declarată republică monahală ortodoxă, administrată autonom, dependentă jurisdicţional şi canonic de Patriarhia ecumenică.

 Conform chartei constituţională a Sfântului Munte Athos numărul manăstirilor din Athos este de 20, fără dreptul de a fi depăşit. Dacă numărul monahilor din mănăstiri va depăşi, vreodată, capacitatea acestora de a-i găzdui, aceştia vor fi trimişi să locuiască în schituri şi chilii.

Ordinea ierarhică a mănăstirilor din Sfântul Munte Athos este următoarea: Marea Lavră, Vatopedu, Iviron, Hilandar, Dionisiu, Cutlumuş, Pantocrator, Xiropotamu, Zografu, Dochiariu, Caracalu, Filoteu, Simonopetra, Stavronikita, Sfântul Pavel, Xenofont, Grigoriu, Esfigmenu, Sfântul Pantelimon şi Kostamonitu.

În Sfântul Munte Athos a existat, în decursul vremurilor, mănăstirea catolică a „Amalfinezilor”. Monahii însă nu au rezistat la regimul de viaţă auster de acolo şi au părăsit Athosul.

Dintre mănăstirile existente astăzi în Sfântul Munte Athos, Hilandar este sârbească, Zografu bulgărească, Sfântul Pantelimon rusească iar Esfigmenu este stilistă (după alte surse, nu ar fi, doar că nu-l pomenesc la slujbe pe patriarhul ecumenic n.edit.). Din păcate românii nu au o mănăstire a lor, cu toate că, spre deosebire de sârbi, bulgari sau ruşi, care atunci când au oferit ajutoare Sfântului Munte Athos, au pretins în scimb o mănăstire a lor, românii, care au ajutat Athosul mai mult decât oricare alt popor dreptcredincios, după cum afirmă cercetătorul rus Porfir Uspenski – autorul unei monografii monumentale a Sfântului Munte Athos, „au oferit ajutoarele ca unui frate aflat în nevoi, fără să ceară nimic în schimb”.

Pe lângă cele 20 de mănăstiri, în Athos există 12 schituri. Dintre acestea două sunt româneşti: Prodromu – care a luat fiinţă prin Hrisovul domnitorului Moldovei, Grigorie Alexandru Ghica, emis în 17 iulie anul 1753 şi aparţine, jurisdicţional, de Marea Lavră. Apoi mai avem Schitul Lacu – care aparţine de Mănăstirea Sfântul Pavel. În Athos există numeroase chilii, dintre care foarte multe sun româneşti, cum ar fi: Colciu şi Sfântul Ipatie – care aparţin de Mănăstirea Vatopedu, Provata – aparţinând de Marea Lavră, Chilia Adormirea Maicii Domnului la Mănăstirea Xiropotamu şi multe altele. După călugării greci, cei mai numeroşi în Athos sunt românii.

În mănăstiri stareţul este ales pe viaţă de călugării cu o vechime de cel puţin şase ani de la tunderea în monahism. Stareţul este ajutat în conducerea mănăstirii de un consiliu format din doi sau trei călugări, care sunt aleşi pe un an de zile. Capitala Sfântului Munte este Karies, iar portul principal este Dafni.

Autoritatea legislativă a Sfântului Munte Athos este Sfânta Adunare (Ιερα Συναξη) – alcătuită din 20 de membri, câte unul din fiecare mănăstire. Adunarea se întâlneşte de două ori pe an la Karies. În cazuri excepţionale participă câte doi delegaţi de la fiecare mănăstire la aceste întâlniri.

Autoritatea administrativă este deţinută de Sfânta Comunitate (Ιερα Κοινοτητα) formată, de asemenea, din 20 de membri, câte unul din fiecare mănăstire. Ei sunt aleşi la 1 Ianuarie pentru un an de zile şi în toată această perioadă locuiesc în Karies.

Puterea executivă este exercitată de către un Comitet de supraveghere (Ιερα Επιστασια) alcătuit din 4 membri, aleşi la 1 iunie pentru un an de zile. Cele 20 de mănăstiri din Athos sunt dispuse în cinci grupe de câte patru. Fiecare mănăstire ajunge odată la cinci ani să aibă reprezentant în Ιερα Επιστασια, dar întotdeauna primul din punct de vedere onorific (Πρωτοεπιστατης) este reprezentantul mănăstirilor: Marea Lavră, Vatopedu, Iviron, Hilandar şi Dionisiu. În Karies îşi are sediul şi guvernatorul civil al Sfântului Munte, care este delegat al Ministerului de Externe din Atena.

În altă ordine de idei doresc să prezint câteva informaţii cu privire la programul din mănăstirile Sfântului Munte. Ziua liturgică începe cu vecernia de la ora 17,00. La ora 18,40 se ia masa. Apoi, la ora 19,00 are loc slujba pavecerniei urmată de scoaterea moaştelor pentru pelerini. Ora 21,30 este momentul când se face stingerea, pentru ca la ora 2,45 să se facă deşteptarea deoarece la ora 3,00 are loc începerea slujbei, culminând cu Sfânta Liturghie, care se termină la ora 7,00 după care la ora 7,15 se ia masa. Masa se serveşte de două ori pe zi, la interval de 12 ore (la ora 7,00 şi la ora 19,00). În zilele de post aceasta se serveşte numai o singură dată. Între orele 7,30 şi 11,30 fiecare monah îşi are programul de chilie, iar între orele 11,30 şi 16,30 acesta face ascultare, sarcini de obşte. Un pelerin are dreptul să stea într-o mănăstire 24 de ore (o zi). Accesul în Sfântul Munte Athos se poate face doar pe baza unei vize speciale – Diamonitirion (διαμονιτιριον). Pentru grupuri de peste 4 persoane este necesar să se facă rezervare pentru cazare, prin telefon. La hramuri privegherile durează 15 ore, de la ora 19,00 seara până la ora 10,00 dimineaţa, când se incheie cu masa de praznic (agapa).

După căderea Constantinopolului sub turci, mănăstirile din Sfântul Munte erau nevoite să plătească un bir ca preţ al libertăţii lor. În acestă situaţie, domnitorii români, precum au oferit ajutorul Patriarhiei de Ierusalim, Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai şi tuturor locurilor sfinte aflate sub ocupaţie musulmană, şi acum au făcut danii generoase tuturor mănăstirilor din Athos, rezidind din temelii unele dintre ele, construind corpuri de clădiri noi la altele, închinându-le mănăstiri şi schituri din ţară, oferind bani pentru întreţinerea călugărilor şi multe altele. În rândurile de mai jos vom aminti şi enumera o parte din daniile făcute de români Sfântului Munte.

În anul 1508 Bogdan, fiul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, a reparat întreaga biserică Protaton din Karies.

În jurul anului 1645 domnitorul Vasile Lupu a făcut danii în bani, prin care s-au plătit impozitele tuturor aşezămintelor monahale athonite către Poarta Otomană. Pentru a nu provoca dezbinări şi certuri între mănăstirile athonite (dintre care unele aveau averi mari în Ţările Române), mănăstirile Trei Ierarhi şi Cotroceni – cele mai mari mănăstiri din Moldova şi Ţara Românească – au fost închinate întregii comunităţi athonite şi nu doar unei singure mănăstiri. De al aceste două mănăstiri venitul era trimis direct la Karies, iar de aici se împărţea fiecărei mănăstiri suma cuvenită.

 

Mănăstirea Marea Lavră – Domnitorul român Neagoe Basarab acordă mănăstirii Marea Lavră un ajutor financiar anual de 200 de taleri, reface biserica mare, rezideşte din temelii biserica din cimitir, repară turnul şi pictează trapeza – care este cea mai frumosă din tot Sfântul Munte. Vlad Vodă Vintilă acordă 10000 de asprii anual mănăstirii Marea Lavră. Din aceşti bani s-a pictat biserica mare a mănăstirii. În anul 1562 hatmanul Ioan Sturza al Moldovei fixează, printr-un hrisov, suma de 100 de florini anual pentru această mănăstire. În anul 1579 Petru Şchiopul al Moldovei face o danie de 6000 de asprii mănăstirii Marea Lavră. În 1585 s-a dărâmat cupola bisericii, pe care o reface Doamna Maria – soţia Domnitorului Ştefan Surdu din Ţara Românească. Domnitorii fanarioţi din Ţara Românească şi Moldova ajută, şi ei, Sfântul Munte dar cu toate că erau greci, daniile lor sunt mai mici decât ale domnitorilor români.

 

Mănăstirea Vatopedi – În anul 1472 Ştefan cel Mare şi Sfânt construieşte un port pentru această mănăstire. Domnitorul Neagoe Basarab ridică, aici, o biserică cu hramul Adormirii Maicii Domnului, construieşte o pivniţă, hambarele de grâu şi reface bucătătria. Vlad Vintilă acordă anual 10000 de asprii acestui aşezământ. Alexandru Lăpuşneanu donează, în fiecare an, 300 de galbeni roşii acestei mănăstiri. În anul 1606 îi este închinată Vatopedului mănăstirea Golia din Iaşi (care avea 58 de moşii, dintre care 48 erau în Basarabia şi se întindeau pe 64000 de hectare). În oraşul Galaţi i-a fost închinată mănăstirile Sfântul Dumitra şi Precista. Ruxandra – fiica voievodului Vasile – închină acestei mănăstiri trei sate. În anul 1669 îi este închinată mănăstirii Vatopedu mănăstirea Bărboi din Iaşi. În jurul anului 1690 i se închină mănăstirea Mira din ţinutul Focşanilor. Constantin Brâncoveanu fixează acestei mănăstiri o sumă anual de 21000 de asprii. În anul 1729 i-a fost închinată mănăstirea Răchitoasa din Judeţul Tecuci, cu o mulţime de moşii.

 

Mănăstirea Iviron – Radu Vodă al Ţării Româneşti oferă, în fiecare an, acestei mănăstiri 150000 de asprii. Acelaşi domnitor îi închină mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, care avea foarte multe moşii. În anul 1626 Alexandru Coconu al Ţării Româneşti închină acesteia mănăstirea Glavacioc din Judeţul Vlaşca – cu toate satele şi moşiile ei. În anul 1630 Leon Vodă închină Biserica Spătarul Stelea din Bucureşti. Acelaşi domnitor îi închină mănăstirea Dealu cu toate moţiile ei. În 1649 Gheorghe Ştefan stabileşte o danie de 3500 de asprii anual către Iviru, iar în 1644 Grigorie Ghica oferă 7000 de asprii. În anul 1678 domnitorul Moldovei Petru Şchiopul îi închină mănăstirea Răducanu din Judeţul Bacău, cu multe moşii. Cu bani româneşti s-au făcut la această mănăstire, în secolul al XVII –lea clădirea arsenalului de lângă mare, turnul, trapeza, portul, acoperişul bisericii centrale şi altele.

 

Mănăstirea Hilandar (sârbească) – Domnitorul Neagoe Basarab acordă acestei mănăstiri un ajutor anual de 7000 de asprii, sumă ridicată de Vlad Vodă Vintilă la 10000 de asprii, iar de la Mihnea Turcitul la 15000 de asprii. În anul 1645, pe cheltuiala lui Matei Basarab, se renovează trapeza mănăstirii. În secolul al XVII-lea este închinat mănăstirii Hilandar schitul mehedinţean Baia de Aramă, cu toate acareturile lui. Între anii 1819-1820 a fost refăcută aripa vestică a mănăstirii pe bani româneşti.

Mănăstirea Dionisiu – Neagoe Basarab a refăcut din temelie această mănăstire, zidindu-i, în anul 1520, un turn impunător. După un incediu, care a avut loc în anul 1535, mănăstirea a fost renovată de către domnitorul Petru Rareş. Între anii 1569-1570 turcii pun biruri mari asupra Sfântului Munte, iar pentru că mănăstirea Dionisiu nu cu ce le plăti, i s-au vândut metoacele. Doamna Ruxandra – fiica lui Petru Rareş – va răscumpăra aceste metoace. Petru Şchiopul hotăreşte, în anul 1577, să acorde mănăstirii 6000 de asprii pe an. În secolul al XVII-lea i se va închina mănăstirea Romanaţi. În anul 1640 Matei Basarab oferă acestei mănăstiri o danie, în fiecare an, de 4000 de asprii.

 

Mănăstirea Cutlumuş – Vlaicu Vodă împrejmuieşte mănăstirea cu ziduri, ridică un turn, construieşte trapeza mănăstirii, face chilii şi multe altele. Mircea cel Bătrân închină acestei mănăstiri satul Cireşov în anul 1398. În anul 1467 Laiotă Basarab confirmă stăpânirea Cutlumuşului peste 15 sate donate de înaintaşii săi. Acelaşi lucru îl confirmă, în anul 1489, Vlad Vodă Călugărul. În anul 1497 mănăstirea va arde. Voievodul Radu cel Mare închină acestei mănăstiri satul Dăneşti şi începe refacerea mănăstirii. Neagoe Basarab face donaţii foarte generoase acestei mănăstiri, pe care o şi numeşte Lavra cea mare a Ţării Româneşti, în care astăzi, din păcate, nu mai este nici un călugăr român!… Datorită acestor danii mănăstirea Cutlumuş ajunge, din a şaptesprezecea mănăstire athonită a şasea în ierarhie, loc pe care îl păstrează până astăzi. Alexandru Iliaş închină Cutlumuşului mănăstirea Clocociov cu toate averile ei.

 

Mănăstirea Xiropotamu – Voievodul Alexandru Aldea face danii de 3000 de asprii acestei mănăstiri. Neagoe Basarab îi zideşte o trapeză şi împodobeşte mănăstirea în jurul anului 1515. Vlad Vintilă dăruieşte, în anul 1553 acestei mănăstiri, 5000 de asprii, iar Alexandru Lăpuşneanu reface biserica mare a mănăstirii. În anul 1585 Petru cel Tânăr închină acestei mănăstiri metocul de la Colentina al mănăstirii Plumbuita, cu toate averile lui. Vameşul Păun închină Xiropotamului mănăstirea Sfânta Treime de lângă Iaşi, cu toate moşiile ei. În anul 1703 Duca Vodă închină Xiropotamului biserică Dancului din Iaşi, dimpreună cu un heleşteu şi moşia Vacota. În anul 1759 boierii slătineni şi fraţii Fălcoianu închină mănăstirii Xiropotamu biserica Adormirii Maicii Domnului din oraşul Slatina, cu toate averile ei. Teodor Calimah fixează acestei mănăstiri o danie anuală de 150 de lei, pe care Scarlat Ghica o ridică la 500 de lei, făcând în anul 1760 o donaţie de 8000 de lei. Din aceste danii se reface mănăstirea Xiropotamu în întregime.

 

Mănăstirea Zografu (bulgărească) – În anul 1429 Alexandru cel Bun închină acestei mănăstiri câteva moşii din Bsarabia. În anul 1433 Alexandru Aldea hotăreşte să dea în fiecare an 3000 de asprii acestui aşezământ. În 1466 Ştefan cel Mare şi Sfânt stabileşte mănăstirii un ajutor de 1000 de galbeni ungureşti pe an. Dania va fi plătită anual de către toţi urmaşii lui. În anul 1471 acelaşi domnitor construieşte turnul pentru corăbii de lângă mare, reface zidul, chiliile şi trapeza mănăstirii. Prin anii 1501-1502 Ştefan Vodă repară, încă o dată, întreaga mănăstire şi împodobeşte cu pictură biserica principală. Radu cel Mare stabileşte, în anul 1500, un ajutor anual de 3000 de asprii. În anul 1566 Ruxandra, văduva lui Alexandru Lăpuşneanu, răscumpără metoacele mănăstirii de pe râul Struma, pentru care a achitat suma de 52000 de asprii ungureşti. În 1628 Miron Barnovschi îi închină mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Vaslui, împreună cu câteva moşii. În anul 1651 Vasile Lupu închină mănăstirii Zografu ctitoria lui Ştefan cel Mare de la Dobrovăţ, cu toate bunurile ei – care numai în judeţul Vaslui moşiile mănăstirii însumau 14000 de hectare de pământ. În anul 1690 Constantin Cantemir închină Zografului mănăstirea Căpriana cu toate moşiile ei. În veacurile XVII – XVIII mănăstirea Zografu avea, în Basarabia, 23 de moşii cu aproximativ 50000 de hectare de pământ.

 

Mănăstirea Dochiariu – Alexandru Lăpuşneanu rezideşte acestă mănăstire din temelii şi o înfrumuseţează cu pictură. În 1568 sultanul Selim confiscă toate averle mănăstirilor athonite şi le vinde turcilor din Thessalonic. În acestă situaţie Ruxandra – văduva lui Alexandru Lăpuşneanu – donează acestei mănăstiri 165000 de asprii – o sumă imensă în acele timpuri. În 1626 domnitorul Alexandru Coconu întăreşte Dochiariului stăpânirea peste 12 moşii din judeţul Ialomiţa, care valorau aproximativ 300000 de asprii. Nu se ştie exact când au fost închinate aceste proprietăţi acestui sfânt lăcaş.

 

Mănăstirea Caracalu – În 1534 se zideşte turnul dinspre mare al mănăstirii de către Petru Rareş al Moldovei. În anul 1569 doamna Ruxandra dăruieşte acestei mănăstiri 35000 de asprii. În secolul al XVII-lea i se închină mănăstirea Sfântul Nicolae din Ismail.

 

Mănăstirea Filoteu – Vlad Ţepeş acordă acstei mănăstiri un ajutor anual de 4000 de asprii, pe care îl continuă şi fratele său Vlad Călugărul. În 1540 este refăcută aproape toată mănăstirea cu bani din Ţările Române. În anul 1734 Constantin Mavrocordat al Moldovei stabileşte o danie anuală către acestă mănăstire în valoare de 6600 de asprii.

 

Mănăstirea Simonopetra – În anul 1540 Petru Vodă dăruieşte acestei mănăstiri bani şi satul Scurteşti din judeţul Argeş. În anul 1570 Mircea Ciobanu confirmă acestă danie, adăugându-i satul Dragomireşti, cu multe averi. În anul 1580 mănăstirea va arde. Domnitorul Mihai Viteazul renovează complet mănăstirea şi o înzestrează cu 14 sate (13 sate au fost cumpărate de domnitor cu suma de 472000 de asprii). Boierul Oxotie Aga zideşte turnul de la mareal mănăstirii Simonopetra.

 

Mănăstirea Sfântul Pavel – În jurul anului 1500 Ştefan cel Mare şi Sfânt repară mănăstirea şi îi construieşte un apeduct, iar în următorul an un baptisteriu. În anul 1501 boierii craioveşti încep să dea un ajutor anual de 2000 de asprii acestei sfinte mănăstiri. În jurul anului 1654 îi este închinată mănăstirea Jitianul de lângă Craiova. Domnitorii Ţării Româneşti din veacul al XVII-lea îi dăruiesc mai multe moşii. În anul 1654 Miron Costin – pârcalabul Hotinului – îi închină mănăstirea Todirenilor din Burdujeni. Constantin Brâncoveanu continuă zidirea turnului mănăstirii care a fost început de domnitorii români anteriori, deasemenea, repară chiliile, trapeza şi înalţă un paraclis.

 

Mănăstirea Stavronikita – Matei Basarab ajută acestă mănăstire. Deasemenea Şerban Cantacuzino o ajută foarte mult, construindu-i, la anul 1680, un apeduct cu bazine deosebite. Mănăstirea Sfinţilor Apostoli din Bucureşti, supranumită a arhimandritului, care era foarte bogată, este închinată acestei mănăstiri athonite.

 

Mănăstirea Xenofont – După anul 1500 Barbu – banul Craiovei – îi închină două sate. Acelaşi boier dăruieşte 2000 de asprii anual acestei sfinte mănăstiri. Între 1500 – 1658 domnitorii români fac donaţii substanţiale mănăstirii Xenofontu. Între 1544 – 1545, pe banii aduşi din Ţările Române, se construiesc chiliile, biserica centrală a mănăstirii, care va fi şi pictată. În anul 1607 Radu Şerban stabileşte suma de 10000 de asprii anual ca ajutor pentru mănăstirrea Xenofontu. Aceeaşi sumă o confirmă, între anii 1635 – 1636, şi Matei Basarab.

 

Mănăstirea Grigoriu – În anul 1500 Ştefan cel Mare şi Sfânt rezideşte, din temelii, acestă mănăstire şi îi face o donaţie de 24000 de asprii. În anul 1729 domnitorul Alexandru Ghica îi închină mănăstirea Vizantea din judeţul Putna. În anul 1766 îi va fi închinată mănăstirea Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti. Cu bani din Ţările Române s-au ridicat chiliile din partea de nord şi sud şi s-a pictat biserica mănăstirii.

 

Mănăstirea Esfigmenu – În anul 1546 Petru Rareş va face o donaţie importantă acestei sfinte mănăstiri. În anul 1814 mitropolitul Veniamin Costachi închină mănăstirii Esfigmenu mănăstirea Floreşti care avea multe moşii. La începutul secoluli al XIX-lea întreaga mănăstire este refăcută cu bani veniţi din Moldova.

 

Mănăstirea Sfântul Pantelimon (rusească) – În anul 1457 Vlad Ţepeş ajută acestă mănăstire. În anul 1487 Vlad Călugărul oferă un ajutor financiar anual de 6000 de asprii acestei mănăstiri. Radu cel Mare stabileşte, în anul 1496, un ajutor financiar de 3000 de asprii anual acestei mănăstiri, iar în anul 1502 va urca dania la 4000 de asprii. În anul 1631 Moise Movilă – domnul Moldovei – îi închină biserica Uspeniei din Botoşani. În anul 1743 Ioan Mavrocordat fixează mănăstirii o danie anuală de 10000 de asprii. În anul 1750 Constantin Racoviţă ridică acestă sumă la 15000 de asprii. În anul 1760 Ioan Calimah, pe lângă ajutorul financiar acordat mănăstirii Sfântul Pantelimon, îi închină conacul Sfântul Nicolae din Constantinopol cu biserică, grădină şi case, unde locuiau voievozii români când se duceau cu treburi la Constantinopol.

 

Mănăstirea Kostamonitu – Ştefan cel Mare şi Sfânt stabileşte, în anul 1493, suma de 5000 de asprii anual pentru acestă mănăstire. Petru Rareş reînnoieşte, în anul 1542, merticul anual către mănăstirea Kostamonitu, care, cu timpul ajunge la 6000 de asprii. După anul 1800 mănăstirea primeşte câteva moşii şi case în Moldova, iar cu banii de pe acestea îşi ridică un turn, chiliile şi biserică. Din păcate nu cunoaştem toate donaţiile româneşti făcute către această mănăstire deoarece arhiva ei a fost distrusă.

 

Demn de remarcat este faptul că daniile româneşti către Sfântul Munte Athos au început înainte de căderea Constantinopolului sub turci (amintind, mai sus, donaţiile făcute de către domnitorii Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun şi Alexandru Aldea), iar aşezămintele monahale ale Sfântului Munte au putut exista şi supravieţui, secole de-a rândul, în timpul ocupaţiei otomane, datorită ajutoarelor generoase ale românilor.

 

Românii, deşi au ajutat Athosul mai mult decât toate celelalte popoare ortodoxe în timpul dominaţiei turceşti, n-au întemeiat, n-au cumpărat, şi nici n-au pretins în schimbul ajutoarelor acordate – o mănăstire pentru neamul lor. Ajutorul a fost oferit dezinteresat tuturor românilor athonite, ca o dovadă incontestabilă a credinţei sincere şi nestrămutate a strămoşilor noştri.

 

                                                  www.munteleathos.com