Pelerinaj în Egipt

Pelerinaj în Egipt? Cine s-ar fi gândit că te poţi duce în Egipt în pelerinaj? Îmi doream încă de când eram mică să ajung acolo, dar nu m-am gândit nicioadată că voi ajunge printr-un pelerinaj. Ştiam că Egiptul înseamnă piramide, faraoni, hieroglife, mumii şi blesteme. Îmi doream să văd singura minune a lumii care a rezistat timpului, Piramida lui Keops, să aflu despre faraoni şi tainele lor. Acum îmi dau seama că Egiptul este un tărâm ce ascunde mult mai multe.

Am plecat aşadar mânată de o mare curiozitate şi o mare bucurie. Citisem programul şi vazusem că este cel mai complet pe care îl putea oferi vreo agenţie. Ştiam că voi ajunge la Sf. Mina şi Sf. Antonie cel Mare, doi mari sfinţi la care mă rugam, pe Muntele Sinai şi la Mănăstirea Sf. Ecaterina unde aveam să sărut moaştele şi să primesc inelul sfintei, şi de asemenea, la piramide la care visam încă din copilărie. Restul urma să descopăr în cele 12 zile de pelerinaj.

Prima zi, o zi încărcată de istorie, cu monumente grandioase şi o civilizaţie care a lăsat multe în urmă. Am fost puţin dezamăgită de piramide, deoarece mă aşteptam să văd hieroglife, pasaje secrete, statuiete şi sincer, nu mai ştiu ce, dar ceva care să amintească de cum au fost cândva, dar după anevoioasă coborâre în Piramida lui Khefren am aflat că piramidele sunt uluitoare, dar doar pe dinafară. Oricum, trebuie să recunosc că priveliştea te lasă fără prea multe cuvinte, nu îmi venea să cred că nu sunt în faţa televizorului, pe canalul Discovery, ci chiar pe platoul Giza.

A urmat Muzeul de Egiptologie, unde totul este real. Chiar au existat faraoni, marea lor credinţă în zei şi în viaţa de după moarte, bogăţii cum nu îţi poţi imagina. Am vazut masca lui Tuthankamon, mumii, papirusuri, statui ce păreau că prind viaţă şi am aflat răspunsuri la multe întrebări.
Pentru a ne relaxa puţin după atâtea informaţii, am vizitat o fabrică de parfumuri şi un institut al papirusului. Chiar dacă vi se pare târziu sau sunteţi obosiţi, nu renunţaţi la aceste experienţe.
A doua zi era o zi dedicată pelerinajului, mergeam spre Alexandria şi urma să descopăr ceva nu mi-am imaginat niciodată. Auzisem de creştinii egipteni, copţii, dar nu ştiam foarte multe. Prima mănăstire vizitată a fost MĂNĂSTIREA SF. MACARIE. Pot spune acum, după ce le-am vizitat şi pe celelalte, că este una dintre cele care m-au impresionat. Este un loc liniştit, o oază de sfinţenie într-un fel de deşert. După ce treci de zidurile mănăstirii, ziduri înalte şi groase, parcă re rupi de viaţa cotidiană. Un părinte smerit, cu o voce caldă şi privire pătrunzătoare ne-a transpus în vremea Sf. Macarie. Mănăstirea este mare, cuprinde mai multe biserici micuţe, primitoare şi arhaice si adăposteşte moaştele celor 3 sfinţi Macarie: Macarie Egipteanul, Macarie Cetateanul şi Macarie Episcopul. De asemenea o comoară a acestei mănăstiri, decoperită recent, este mormântul unde s-au îngropat moaştele Sf. Ioan Botezătorul.

A urmat MĂNĂSTIREA SF. PAISIE, mănăstire ce m-a fascinat şi care păstrează, de asemenea, spiritul vremurilor când a fost ridicată. Înaintăm printr-un culoar îngust între zidul exterior şi un corp de chilii şi ajungem la biserica centrală, iar priveliştea este uluitoare, simplă, dar perfectă: albastrul cerului şi bejul zidurilor – linişte şi pace. Un părinte scund, firav, dar plin de viaţă, ne prezintă aceste locuri. Găsim aici moaştele Sf. Paisie şi ale Sf. Iskairon, multe icoane vechi în stilul copt, stil care mie îmi place foarte mult. Cred că am fotografiat fiecare icoană în parte şi numai aici, ci în toate mănăstirile unde am fost. Părintele Nicodimus, căci acesta îi este numele, nu ştie ce să ne mai spună şi ce să ne mai arate, dar noi suntem toţi muţi de ceea ce am văzut. La sfârşit ne urcă în turnul de apărare, iar în faţa ochilor ni se deschide orizontul, cu o altă mănăstire în prim plan – Mn. Sirienilor ce urmează să o vizităm. Cu greu plecăm mai departe, dar mai avem încă 2 mănăstiri de vizitat în această zi.

Aşadar, în 3 minute ajungem la MĂNĂSTIREA SIRIENILOR, unde găsim copacul Sf. Efrem Sirul şi părticele din multe sfinte moaşte. Biserica principală este tot una micuţă, arhaică, împodobită cu icoane vechi şi o catapeteasmă ce spune multe. Nu cred că mai trebuie să amintesc cît de mult mi-a plăcut şi acest loc!!! Aici a venit Sfântul Efrem Sirul pentru al căuta pe Sfântul Paisie ce se retrasese într-o peşteră pentru a se dedica rugăciunii. Peştera, foarte îngustă, păstrează o funie prinsă de tavanul ei, ca amintire a modului în care Sf. Paisie se ruga, legându-se de mâini pentru a nu adormi.

Ultimul obiectiv al zilei este MĂNĂSTIREA ROMANILOR. Are o grădină îngrijită, dar nu la întâmplare, ci fiecare element simbolizează ceva. Părintele de aici este foarte hotărât în a ne explica că între noi, creştinii ortodocşi şi ei, creştinii copţi, nu există nici o diferenţă. Sfinte moaşte găsim şi aici, Sf. Moise cel Negru, care are o istorie interesantă. Dintr-un tâlhar vestit a ajuns un părinte duhovnicesc iscusit care, în vremea atacurilor berbere, a rămas în mănăstirea sa, asemeni unui căpitan care nu-şi abandonează vasul ce se scufundă, fiind ucis, după cuvântul Scripturii care spune: cel ce ridică sabia, de sabie va pieri.

Ne îndreptăm spre ALEXANDRIA, pe malul Mediteranei, oraş încărcat de istorie. Hotelul este chiar pe malul mării. Seara ieşim la o plimbare şi admirăm oraşul. Se simte influenţa europeană, oraşul fiind mult diferit de Cairo.

Dimineaţa avem turul oraşului şi oprire la Catedrala Sf. Marcu, Biblioteca şi locul unde a fost Farul din Alexandria, una dintre cele 7 minuni ale lumii. La Catedrala Sf. Marcu am ajuns după ce ne-am învârtit pe mai multe străduţe înguste, părea ascunsă şi înghesuită între alte clădiri, dar de fapt este foarte mare, lucru de care îţi dai seama abia când păşeşti înăuntru. Era vineri şi era slujbă, biserica era plină aşa că trebuia să ne mişcăm în linişte. Întâi am coborât la mormântul Sfântului Marcu, care adăposteşte parte din moaştele acestui sfânt apostol şi evanghelist al lui Iisus. Am ascultat despre viaţa şi pătimirile acestui sfânt care a creştinat poporul egiptean în secolul I şi am urcat apoi să ne închinăm şi celorlalte sfinte moaşte aflate lângă altar.
De la Catedrală ne-am îndreptat spre celebra Bibliotecă din Alexandria, o construcţie a secolului XXI, modernă şi ingenios proiectată, ridicată pe locul unde s-a aflat una din cele mai mari Biblioteci ale antichităţii.

Înainte să părăsim acest frumos oraş, ne-am dus la Fortăreaţă, locul unde în trecut trona Farul din Alexandria. Acesta a dispărut însă demult, în negura timpului, singura reprezentare care ne amintea de această construcţie fiind o machetă din holul hotelului unde am fost cazaţi. Am avut puţin timp liber pe malul Mediteranei, să facem poze şi mici cumpărături.

Şi cum puteam încheia programul mai bine decât cu vizitarea unei mănăstiri? Aşa că ne-am îndreptat spre MĂNĂSTIREA SFÂNTULUI MINA care nu este foarte departe, dar se află într-un labirint de drumuri identice, fără nici un indicator. Noroc că mănăstirea este foarte mare şi se vede de la distanţă foarte mare. Mănăstirea este nouă, un adevărat complex monastic, cu grădini unde se cultivau măsline şi curmale, ateliere de tâmplărie, spital şi cantină pentru nevoiaşi, corpuri de chilii şi arhondaric. Biserica principală este o adevărată catedrală, înăuntru sunt mozaicuri superbe şi bineînţeles, moaştele Sf. Mina, dar şi ale papei Chiril VI, personalitate marcantă a creştinismului de aici. Am făcut acatistul chiar lângă moaştele Sfântului Mina, îngenunchind în faţa celui ce este grabnic ajutător şi ocrotitor al caselor şi inimilor creştinilor.

Am ajuns seara în Cairo, dar agitaţia oraşului îţi dă impresia că acolo nu vine noaptea niciodată.
A 4-a zi aducea în faţa noastră zona FAYOUM-ULUI, o oază de verdeaţă, cu culturi îngrijite şi frumos împărţite. Aici parcă suntem în altă lume, o pată de verdeaţă în mijlocului deşertului, Fazoum-ul fiind folosit ca un veritabil rezervor regulator al revărsării apei Nilului. Pentru ca această preţioasă rezervă de apă să nu se împrăştie, s-a folosit lacul de aici ca rezervă pentru culturile din această zonă, explicabil aşadar de ce verde. Prima mănăstire vizitată este MĂNĂSTIREA AL-AZAB. Aici găsim moaştele episcopului Abraham, un om care a făcut numeroase minuni în viaţa sa, dar şi după ce a adormit întru Domnul. De asemenea peste 20 de părticele de sfinte moaşte ne aşteptau să le sărutăm, printre care Sf. Gheorghe, Sf. Mina, Sf. Teodor, Sf. Demiana, Sf. Ap. Marcu, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Ştefan, Sf. Simon Cizmarul dar şi o părticică din Sf. Cruce etc. MĂNĂSTIREA SFÂNTULUI GABRIEL, a fost a două destinaţie pentru ziua aceasta. Austeritatea în care trăiesc monahii de aici te duce cu gândul la vremurile în care nu existau mijloace moderne de transport sau electricitate. Când intri aici, timpul se suspendă, iar mănăstirea devine ultimul refugiu al credinciosului în care el se mai poate recunoaşte ca identitate. Sfinţii de pe pereţi te privesc cu dragoste din spatele straturilor de var cu care demult au fost acoperiţi. Biserica principală este foarte veche, datează din sec.5 şi adăposteşte icoane vechi şi mai multe sfinte moaşte, trupuri întregi ale unor martiri din Fayoum.

Ultima oprire a zilei a fost la MN. HAMMAMAT, care ne-a impresionat prin simplitate, istorie şi nu în ultimul rând datorită părintelui ce l-am întâlnit acolo. Este singur în mănăstire şi se descurcă aşa cum poate, dar ne-a primit cu mare dragoste, iar noi nu mai vroiam să plecăm. Citisem de minunea ce avusese loc la acea mănăstire şi care o făcuse mai specială, dar acum am şi văzut cu ochii mei şi pot spune că este de necrezut ! Zidurile sunt îmbrăcate în faguri de nisip!!!!, opera albinelor ce au venit să susţină mănăstirea în vremurile grele prin care a trecut. Mănăstirea e mică şi adăposteşte sfinte moaşte ale unor martiri din Fayoum. Părintele ne-a primit cu drag şi cât am stat acolo ne-am simţit ca o familie, parcă ne cunoşteam de mult, iar acum ne-am revăzut. Greu ne-a fost să ne luăm rămas bun, dar nu aveam încotro.

În a 5-a zi aveam lung drum de făcut şi aşa că am plecat devreme. Ne-am oprit la MĂNĂSTIREA MOUHARAK, considerată cea mai mare şi cea mai frumoasă mănăstire din Egipt. A fost locul unde Sf. Familie a stat cel mai mult în Egipt şi are singurul altar binecuvântat de însuşi Pruncul Iisus. Această biserică nu a fost niciodată sfinţită de vreun episcop, iar altarul este constituit tocmai din acea piatră binecuvântată. Mănăstirea este compusă de asemenea din mai multe biserici, aceasta fiind cea mai veche. În biserica nouă se află moaştele unui sfânt copt, Sf. Mihail. Şi aici am fost primiţi cu multă dragoste, părintele care ne-a fost ghid, deşi avea multe grupuri, explicându-ne pe îndelete tainele mănăstirii.

A urmat MN. DRUNKA, o mănăstire de maici, foarte mare, săpată în stâncă, compusă din 7 biserici. Biserica principală este o peşteră în care s-a adăpostit Sf. Familie. Aici are loc o procesiune importantă în postul Adormirii Maicii Domnului, când Sfânta Fecioară se arată aici şi la Catedrala Sf. Marcu din Assiut. Există la pangar imagini şi cd-uri cu aceste apariţii minunate.
Seara am ajuns la LUXOR şi pentru a ne relaxa am pornit într-o plimbare cu trăsura pe străduţele oraşului. O experienţă interesantă, apreciată de unii, contestată de alţii, dar care s-a terminat în mod plăcut cu o scurtă vizită în bazarul din Luxor.

A 6-a zi a fost destinată vizitării acestui mare oraş din timpul faraonilor. Am vizitat grandioasele monumente ce s-au păstrat atât de bine de peste 3000 de ani. Am fost întâi în VALEA REGILOR şi m-am convins ca tot ceea ce văzusem la televizor este adevarat. Mormintele săpate adânc în munte s-au păstrat suficient de bine să ne pună imaginaţia la treabă. Câtă artă şi câtă bogăţie!!!!
Am vizitat apoi o fabrică de alabastru şi am văzut o multitudine de statui din diferite pietre. Nu am rezistat tentaţiei şi am făcut mici cumpărături. E greu să te abţii în această ţară de la cumpărături pentru că sunt negustori pretutindeni, preţurile sunt mici şi mai este şi distracţia negocierii.
Ne-am îndreptat spre TEMPLUL LUI HATSHEPSUT, o construcţie ce îţi tăia respiraţia prin dimensiunile sale. Şi istoria acestei femei faraon este una interesantă. De negustori am dat şi aici şi bineînţeles că nu am rezistat tentaţiei. Deja bagajul începea să crească în greutate, deoarece această zonă este renumită pentru statuile din diferite pietre. Ultimul obiectiv de pe malul vestic al Nilului a fost cel reprezentat de COLOŞII LUI MEMNON, 2 statui uriaşe ce au supravieţuit dintr-un templu considerat că ar fi fost cel mai mare şi cel mai frumos din Egipt.

Trecerea pe malul estic am făcut printr-o plimbare plăcută cu o ambarcaţiune cu motor pe Nil. Am debarcat în dreptul unui restaurant, unde cine a dorit a putut lua pranzul contra sumei de 8 dolari. A fost binevenit aceast lucru, deoarece ziua era lungă şi urma la ora 18 să plecăm în convoi spre Hurghada, un drum de 4 ore cu o singură oprire.

Rămăsese de vizitat TEMPLUL DIN KARNAK şi nu îmi imaginasem niciodată că pot vedea aşa ceva. Auzisem în primul rând de piramide, de Valea Regilor, aşa că am crezut că am văzut ceea ce era mai impozant dintre monumentele faraonice, dar am avut o mare surpriză. Acest templu mi s-a părut cel mai mare şi mai bine păstrat cu toate că este în aer liber. Sala Hipostilă este impresionantă. Iţi taie respiraţia şi te duce cu gândul la cum au reuşit oamenii acum mii de ani să ridice blocuri de piatră de sute de tone care să dăinuie până acum. Am fi stat mult acolo, dar se apropia ora de plecare în convoi şi nu puteam întârzia nici un minut.
Am ajuns la Hurghada după ora 22, dar următoarea zi era de odihnă, binevenită după toate aceste zile încărcate. În această zi am ales să merg în plimbarea cu catamaranul, o experienţă ce o recomand tuturor: e un vapor cu partea inferioară din sticlă, care ajunge la atoli de corali, unde poţi admira în voie adâncurile Mării Roşii. Am văzut corali de toate culorile şi toate formele, peşti mai mici şi mai mari, frumos coloraţi. Păcat că a durat doar vreo 2 ore. Restul zilei aveam să ma odihnesc stând pe plajă. Seara am fost în oraş, de unde m-am întors, bineînţeles cu ceva cumpărături.

A 8-a zi era una importantă în pelerinajul nostru, aveam să ajungem la Mn. Sf. Antonie cel Mare. Înainte însă ne-am oprit la MĂNĂSTIREA SF. PAVEL TEBEUL. Sinceră să fiu, nu ştiam nimic despre acest sfânt, dar cu mulţumire mi-am îmbogăţit cunoştinţele şi am mai adăugat la locurile de suflet, încă unul. M-a impresionat această mănăstire, preotul care ne-a întâmpinat acolo şi viaţa Sfântului Pavel Tebeul. Biserica care adăposteşte sfintele moaşte ale acestui ascet al pustiei este mică, săpată în pământ, dar foarte primitoare. Sfinţii din icoanele de pe pereţi parcă prind viaţă. În curtea mănăstirii se găseşte şi un izvor (Izvorul lui Miriam), singura sursă de apă care furnizează 4 metri cubi în fiecare zi şi care datează încă de pe vremea lui Moise, când Miriam a venit şi a luat apă de aici. Apa de aici are un gust deosebit – este dulce, asemenea cuvântului lui Dumnezeu. Părintele ne-a stropit cu această apă atât de preţioasă acolo. Deşi mănăstirea este una mai sărăcuţă, ospitalitatea ne-a impresionat pe toţi. Cu greu ne-am despărţit de părintele de acolo, care ne-a dat la plecare iconiţe ca binecuvântare. Gândul că plecam spre mănăstirea. Sfântului Antonie ne-a făcut despărţirea mai uşoară. Când am ajuns acolo, am înţeles că a meritat aşteptarea. Mănăstirea este una mare, se vede foarte frumos încă din depărtare. Ne-a întâmpinat un părinte parcă ieşit dintr-o icoană, parcă era Sfântul Antonie în persoană şi purta acest nume. Am am aflat că în acea mănăstirea toţi călugării poartă numele marelui sfânt, alături de numele lor de călugărie. Biserica care adăposteşte mormântul şi moaştele sfântului este din sec. 5 păstrând icoane vechi în stilul copt şi are un aer arhaic. Sfântul a lăsat poruncă ucenicilor săi ca trupul său să nu fie descoperit niciodată, aşa încât sfintele moaşte sunt păstrate cu sfinţenie, în mormânt, în această biserică. Am reuşit să facem acatistul acolo, mare bucurie pentru noi pelerinii. Părintele Antonie ne-a îngăduit acest lucru, iar părintele nostru însoţitor, părintele Cătălin, era pregătit cu acatiste pentru toată lumea, ca fiecare să participe la această rugăciune. Cum mănăstirea este mare, sunt mai multe biserici, numeroase chilii, un cimitir, o bibliotecă, turnul de refugiu şi în afara zidurilor, diferite culturi de citrice, măsline etc. Cu greu ne-am despărţit de părintele Antonie şi de mănăstire, care la final ne-a stropit şi el cu apa dpovenitp din Izvorul Sfântului Antonie, ca binecuvântare pentru drumul nostru. Ne pregăteam pentru Muntele Sinai, despre care auzisem că va necesita eforturi susţinute pentru a putea fi învins.

A 9-a zi ne apropia de MUNTELE SINAI şi MĂNĂSTIREA SFÂNTA ECATERINA, despre care auzisem foarte multe. În noaptea care urma aveam să facem ascensiunea pe vârful Jebel Musa, care se află la o altitudine de peste 2200m. Am avut drum lung de făcut, dar am intrat într-o zonă necunoscută, o zonă muntoasă, cu roci roşiatice şi câte un copac pierdut ici-colo. E tare interesant cum reuşesc să răsară acolo şi să creacă aşa singuri. Cu cât ne apropiam de destinaţie, s-au înmulţit satele de beduini, aşezări sărăcăcioase, ascunse printre palmieri. În această zi am avut de vizitat MĂNĂSTIREA 7 FETE, o mănăstire ortodoxă greacă de maici, micuţă, dar primitoare. Când ne-a văzut maica ghid, care este româncă, s-a bucurat, deoarece mănăstirea nu este prea des vizitată, în special de grupuri mari. Aici a avut loc lupta dintre israeliţi şi amaleciţi şi Moise ridicând mâinile în rugăciune a pecetluit victoria evreilor, deşi aceştia erau mai puţin numeroşi decât adversarii.

Pe la ora 18.00 am ajuns la hotel, emoţionaţii cu toţii de ceea ce urma. Aşa că am mers repede la masă şi fiecare s-a retras în camera lui pentru a se odihni. urma să ne trezim la ora 1.00. Era răcoare şi cu siguranţă că sus avea să fie mai frig, dar fusesem atenţionaţi asupra acestui fapt, aşa că era pregătiţi. Am hotărât să luăm cămile şi să ne uşurăm urcuşul, a fost o experienţă interesantă şi chiar plăcută. Auzisem că vei fi zgâlţâit, că miroase urât cămila, dar nu am avut nici o problemă de acest gen, doar picioarele m-au durut puţin pentru că îmi era frică de ceea ce auzisem şi am stat încordată. Cămila ne-a urcat doar ¾ din drum, adică vreo 2 ore, partea mai dificilă aveam să o înfruntăm pe jos. Nu vă pot explica ce senzaţii am trăit atunci, fiecare era pe cămila lui, era linişte, noapte adâncă, doar stele luminau nestingherite pe cer şi aveam impresia că ne apropiem de ele. Din loc în loc erau cămăruţe ale beduinilor unde puteai sevi un ceai, o cafea, ceva de mâncat, te puteai încălzi sau odihni. Am ajuns la locul unde se opreau cămilele şi acolo am regăsit o parte din grup. Am stat un pic, să ne mai adunăm şi am plecat împreună mai departe. Priveliştea era încântătoare, se vedea un şir de luminiţe, de la lanternele pelerinilor. Ar fi fost şi mai frumos dacă grupurile de asiatici, numeroase de altfel nu erau atât de gălăgioase, tot timpul se strigau între ei. Mai erau ruşi, greci. Am ajuns sus, pe vârful muntelui cu jumătate de oră înainte ca soarele să răsară din spatele munţilor. M-a cuprins înfrigurarea. Să fie vântul care suflă destul de rece şi de tare, sau faptul că aici Dumnezeu s-a întâlnit cu omul la un sfat de taină. Aici Dumnezeu l-a învăţat pe om cu trebuie să fie el. Aici Moise a primit Tablele Legii, cele 10 porunci care te duc spre Împărăţie. Am aşteptat răsăritul care este spectaculos. Parcă o mână nevăzută apasă pe un buton si se face deodată lumină. Discul roşiatic al soarelui iese somnoros din pătura munţilor, amintindu-şi parcă de misiunea sa diurnă. Noi, pornim la vale, pentru că ne aşteaptă autocarul la poalele muntelui pentru a ne duce la hotel.

A 10-a zi de fapt a început mult în noapte. După ascensiunea pe muntele Sinai am plecat spre hotel, unde am luat micul dejun şi după aceea ne-am îndreptat spre MĂNĂSTIREA SFÂNTA ECATERINA. Localizată la poalele Muntelui lui Moise, mănăstirea a fost construită la ordinele Împăratului Iustinian între 527 şi 565. A fost ridicată acolo unde s-a crezut a fi Rugul Aprins al lui Moise. Deţine o faimoasă colecţie de artă cuprinzând mozaicuri arabe, icoane ruseşti şi greceşti, icoane pictate în ulei, în ceară, marmură, ornamente, sfinte vase, relicvare. Cea mai importantă atracţie din punct de vedere al artei o reprezintă biblioteca, ce deţine un număr impresionant de documente (locul 2 după Vatican) – 4500 volume în limba greacă, coptă, arabă, armeană, ebraică, slavă, siriană, georgiană etc. Este considerată cea mai veche mănăstire din lume şi adăposteşte moaştele Sfintei Muceniţe Ecaterina. Ne-am închinat cu emoţie în faţa sfinţeniei acestei tinere alexandrine care a avut curajul să-L mărturisească pe Hristos şi am primit un inel din partea preotului mănăstirii, asemeni celui primit de Sfânta Ecaterina de la Mirele ei Cel Ceresc. Plecăm apoi spre Cairo şi după un drum de aproximativ 500 de kilometri ajungem seara, cazându-ne la un hotel de 4 stele nu departe de piramide.

A 11-a zi , ultima din pelerinajul nostru, a fost destinată vizitării Vechiului Cairo. Prima biserică unde am intrat a fost BISERICA SUSPENDATĂ (El Muallaqa) şi se numeşte aşa deoarece corpul bisericii este suspendat deasupra drumului principal (El Muallaqa înseamnă suspendat), fără a avea fundaţie. Biserica originală datează din secolele 3 – 4, şi adăposteşte mai multe sfinte moaşte, precum şi o icoană a Maicii Domnului, foarte interesantă, din prisma faptului că, din orice loc o priveşti, Sf. Fecioară se uită direct la tine.

ROTONDA – biserica ortodoxă greacă ce adăposteşte moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a fost următoarea noastră destinaţie. Această biserică a fost ridicată pe temniţa unde a fost ţinut şi chinuit Sfântul Gheorghe. Uneltele torturii şi lanţul cu care a fost prins sfântul sunt ţinute la demisolul bisericii.

Intrăm apoi pe un culoar îngust, situat sub nivelul străzii principale. Trecemprintre case vechi cu porţi antice şi deşi crezi că locurile sunt părăsite, ele contiuă a fi locuite neîntrerupt de creştini de sute de ani. Ajungem la BISERICA SFÂNTULUI SERGIU considerată cea mai veche din Cairo, fondată în sec 5 şi construită în mijlocul fortăreţei romane numită Babilon. Atracţie principală o reprezintă cripta unde se pare că s-a adăpostit Sfânta Familie în timpul exilului din Egipt (aici au locuit cât Iosif a lucrat la construcţia fortăreţei). Este închinată celor doi martiri Serghie şi Vach a căror sfinte moaşte le adăposteşte biserica, alături de moaştele unui sfânt agiptean, pe nume Basnouna. Puţin mai „la vale” se găseşte BISERICA SFINTEI VARVARA , construită în secolul 11, a fost reconstruită după ce a fost distrusă de Al Hakim. Aici se păstrează moaştele sfintei Varvara, dar şi o parte din moaştele Sfintei Ecaterina.

MĂNĂSTIREA SFÂNTULUI MERCURIE construită de al-Mu'allim Ibrahim al-Gawhari în anii 1700 cu cele trei altare ale sale şi cu baptisteriu este ultima destinaţie a noastră în acest cartier vechi. Aici ne-am inchinat moaştelor Sfântului Mercurie şi am făcut o rugăciune pentr drumul cel aveam de străbătut în noaptea aceea până în România.

Ne îndreptăm către COPACUL MATAREYA, loc unde s-a oprit Sfânta Familie în momentul în care a ajuns în Cairo. Aici, la umbra copacului s-a aşezat Sfânta Fecioară pentrua se odihni, iar izvorul de apă de lângă a fost binecuvântat de Pruncul Iisus şi se spune că are puteri miraculoase. Aici există şi un muzeu interesant ce conţine fotografii cu locurile unde a poposit Sfânta Familie în pelegrinajul ei în Egipt.

Încheiem turul nostru duhovnicesc cu un loc cu totul şi cu totul special BISERICA SFINTEI FECIOARE din ZEITOUN. Ridicată în 1924 şi sfinţită de Ep Atanasie în 1925, biserica are o istorie interesantă. Se spune că Maica Domnului i-a apărut paşei Khalil Ibrahim şi i-a cerut să ridice o biserică cu numele ei. De asemenea a promis că se va arăta 50 de ani, ceea ce a şi făcut, prima apariţie fiind pe 2 aprilie 1968. de atunci, în fiecare an, în Postul Adormirii Maicii Domnului mii de oameni aşteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu Sfânta Fecioară care niciodată nu lipseşte, împlinindu-şi astfel promisiunea.
Mai avem ceva timp, aşa că ne pierdem pe străduţele înguste ale bazarului Khan al Kalili, unde se găsesc diverse lucruri egiptene şi de unde am luat câte ceva pentru cei de acasă.

Finalul incursiunii noastre ne găseşte la bordul unui vas de 5 stele cu care am făcut o croazieră pe râul Nil, admirând impunătoarele clădiri situate pe malul apei, luminate feeric, contrastând cu imaginea decăzută a vieţii sociale de aici.

La miezul nopţii ajungem în aeroportul din Cairo şi după formalităţile de îmbarcare stăm şi aşteptăm ora plecării, rememorând fiecare sau în grup, momente din desfăşurarea pelerinajului nostru.
Am învăţat foarte multe lucruri din acest pelerinaj, am învăţat ce este smerenia, am aflat despre creştinii copţi şi bineînţeles am avut ocazia să pătrund tainele unei civilizaţii demult apuse, dar care a influenţat cursul istoriei.

Mulţumesc Patriarhiei Române că mi-a oferit ocazia să particip la această incursiune în lumea credinţei şi istoriei şi părintelui Cătălin Niculescu pentru răbdarea şi dăruirea cu care ne-a călăuzit în aceste zile.

Florina

inapoi

Recomandati acest site unui prieten !