Pelerinaj la Constantinopol

Atunci cand hotarasti sa pleci in pelerinaj la Constantinopol iti asumi si o excursie in Istambul. Te pregatesti sa intri in contact cu trei spatii, unul mai uimitor decat celalalt. Primul este spiritual, cetatea Sfantului Imparat Constantin, un mileniu de Crestinism. Al doilea este marea Capitala a Imperiului Otoman, spatiu istortic incarcat de patimi, bruiat de fantoma numeroaselor razboaie, dar turnat in aur, batut in nestemate, lenevit pe divanele de matase de la Topkapi. Aceste doua dimensiuni se suprapun sau se diferentiaza in fascinantul oras contemporan, asezat concret, dar si simbolic pe doua continente. Este al treilea chip al Istambulului in care spiritualitatea Crestina si istoria otomana s-au asezat in muzee cu sute de mii de turisti. Este un furnicar cuceritor care uneori aflueaza spre vaporas si se plimba pe Bosfor, apoi invadeaza Marele Bazar, seara se plimba pe strazile inguste si se lasa acostat de tinerii chelneri care-si prezinta meniul din mers.

Noi romanii, mai mult decat alti pelerini sau turisti avem un motiv in plus sa venim la Istambul. Dupa ce ne inchinam si ne inclinam in fata sfintelor vestigii crestine ale umanitatii prezente aici, pornim la intalnirea cu istoria nemului nostru care s-a impletit sute de ani cu lumea acestor locuri. Paradoxal, stramosii nostri care au trecut cu pasi apasati, doriti sau nedoriti, pe aici leaga pentru pelerinul roman spatiul spiritual de cel istoric. Cand privim Sabia sfantului Stefan cel Mare in vitrina de la Topkapi, alaturi de ale legendarilor sultani, nu uitam ca ultimul general turc care a condus o armata impotriva lumii ortodoxe a predat sabia unui roman, recunoscandu-se invins. Ne amintim aceasta compensatie pentru a stapani durerea si astazi vie, provocata de moartea Martirilor Brancoveni, aici la Istambul la 1614. Pentru noi, vizita la Edikule, unde au fost inchisi si torturati si momentul de tacere in fata portii unde le-au cazut capetele, este prilej de mare emotie. Nu poti veni la Istambul, fara sa te gandesti la bisericile construite sau reconstruite de Sfantul Brancoveanu, care a incheiat aici drumul sau binecuvantat pe pamant, de ziua nasterii sale, sfanta Maria Mare, cu saizeci de ani in urma. Ne gandim deasemenea, la Dimitrie Cantemir, a carui casa mai este in picioare, undeva langa unul din locasurile de cult crestine celebru. Aici a creat "cresterea si descresterea Imperiului Otoman", prima istorie de acest fel, care s-a scris vreodata. Era moldoveanul nosrtu, mare spirit enciclopedic, inrudit cu Cantacuzinii, care aveau multe proprietati in Istambul.

Fanarul, caruia ii datoram rele si bune, ciocoii vechi si noi, epitetul de balcanici, tot aici a fost.
Dar nu vorbesc dar numai zidurile, romanesti. Pelerinul de azi intalneste la Biserica Brancoveneasca Sf. Paraschevi un grup de romani primitori si un paroh cu mare iubire de romanism. E o atmosfera calda si te simti ca acasa.

Dimensiunea spirituala a acestui spatiu, Constantinopolul crestin il fascineaza si il copleseste pe cel care vine deschis sa vada, sa creada si sa se incarce de un altfel de energie. Un program obisnuit, dar inteligent alcatuit poarta pelerinul venit din Romania (cu Biroul de Pelerinaj al Patriarhiei romane) de la Sf. Sofia, la Catedrala Patriarhiei Ecumenice, apoi la Vlaherne, la Manastirea Izvorul Tamaduirii, si nu in ultimul rand, Cisterne si la Chora.

Nume uriase, laice si sfinte se intersecteaza cu drumul nosru: Sf. Imparat Constantin, si Maica lui Elena, cei care au dat titlului monarhic, cea mai inalta demnitate, si crestinilor, Crucea; Imparateasa Irina, Imparatul iustinian, Sf. Ioan Gura de Aur. Aceste sfinte umbre il insotesc si il binecuvinteaza pe cel care soarbe din Izvorul tamaduirii (la manastirea cu acelasi nume) pe cel care se roaga ala Catedrala Ecumenica, ingenunchiat in fata stalpului flagelarii. Aici suntem bucurosi sa aflam ca dupa 1720, Biserica sf. Gheorghe a fost refacuta de stramosii nostri ilustri.

Suntem fericiti sa vedem sau macar sa ni se vorbeasca despre numele binecuvantate ale unor icoane facatoare de minuni, nume necunoscute pentru noi, dar care ne inalta si ne coboara in cea mai puternica inchinare: Odighitria, Panaghia, Zaneromoni, povestiri uimitoare despre minunile savarsite de Maica Domnului prin aceste icoane la Chora, la Patriarhia Ecumenica, Sfinte moaste (Teofana, maria, Salomeea, Ioan Gura de Aur), sfinte Sinoade desfasurate la Constantinopol, stabilind marile regului. Toate astea si arhitectura Sfintei Sofii, coloanele luminate peste Bazinele Cisternei, splendidele mozaicuri de la Chora, toate ne vor chema din nou sa admiram, sa ne inchinam, sa ne agaugam simtire, dar si cultura.

Vesmantul Maicii Domnului (Vlaherne) si mana Sf. Ioan Botezatorul de la Topkapi, intregesc o suma exceptionala pe care o luam in suflete, dupa un pelerinaj la Constantinopol.

Calatoria organizata de biroul specializat al Patriarhiei Romane a cuprins si dimensiunea istorica, Istambulul Otoman, cu Topkapi si Moscheea Albastra.

S-a putut vedea si Bizantul modern, un amestec care ne starneste patimi si contradictii. Mari catedrale crestine constantiniene trecute prin forma de moschei, lovite de cruciati, de iconoclasti si refacute chiar de compatriotii nostri mari de suflet si de credinta, sunt astazi muzee uimitoare, in care icoane si mozaicuri crestine se prezinta alaturi de inscriptii si obiecte de cult musulman.

Croaziera pe Bosfor a lasat un ragaz al mintii, sa primeasca toate si sa le asume. Ochii s-au bucurat de frumusetea ecletica a metropolei. Vechi cetati, palate ale sultanilor alaturi de pontoane si vile ale bogatilor de azi si de celebre cluburi de fotbal.

Cred ca mai avem mult de vazut in Marele Bazar Oriental, vesel, colorat si prietenos, care este Istambulul de azi.

Acesta calatorie, pelerinaj si excursie, organizata inteligent, desi desfasurata in timp scurt, a fost deopotriva de suflet si de minte si mai altfel decat cele total "laice".

Am invatat, am admirat, ne-am inchinat, dar am aflat, sau macar am cautat raspuns la intrebarea: "de ce la Probota, Ilias are chipul sters, iar la Hurezi, Cantacuzinul tradator are fata intoarsa. Asa au platit zugravii, geniali atunci, pe zidurile bisericilor noastre. La Istambul s-a asternut istoria.

Diacon Nicolae Argatu

inapoi

Recomandati acest site unui prieten !